Ascultă Radio București FM Live

În ”Țara lui Leru-i Ler”, pe ”Lordul John” îl cheamă Mircea Vintilă

În ”Țara lui Leru-i Ler”, pe ”Lordul John” îl cheamă Mircea Vintilă

Articol de Maria Gheorghiu, 23 martie 2016, 14:41

Socoteală simplă: scădem din 2016 (anul în curs), pe 1949, (anul nașterii); ne dă 67… dar acesta e doar un număr rezultat dintr-o scădere matematică… Pentru că atunci când vine vorba de un artist de talia lui, nu putem spune decât așa: În ”Țara lui Leru-i Ler” pe ”Lordul John” îl cheamă Mircea Vintilă și, astăzi, ”Un om pe niște scări” împlinește 67 de ani!

Nu știm sigur dacă la ”Hanul lui Manuc” a fost vreodată cu vreo fată numită ”Cătălină, Cătălină”, nici dacă ea a fost un frumos ”Vis de primăvară”… Știm sigur însă că ”Pământul deocamdată” și ”Mielul” alături de alte multe cântece emblematice le-a scris pe versurile lui Adrian Păunescu, iar ”Frunză verde de albastru” reprezintă o fărâmă din prietenia lui Nichita Stănescu; mai știm că strada ”Popa Nan” are în cântecul lui cea mai frumoasă descriere, la fel cum se întamplă și cu ”Lăptăria lui Enache”. Mai știm că fost unul din primii artiști cu care a pornit la drum Cenaclul Flacăra, condus de Adrian Păunescu.

Dacă nu ar fi fost proiectul Pasărea Colibri (alături de Florian Pittiș și Mircea Baniciu), s-ar fi reinventat mai curând, așa cum a făcut-o de atâtea ori, demonstrând de fiecare dată că spiritul tânăr este secretul succesului său constant. (de mai bine de 45 de ani, este ”Făt Frumos”-ul folkului românesc).

E foarte greu în câteva cuvinte să vorbești despre cel care, atât de muzical, ne-a spus ”Nu trântiți ușa!”, cel care a avut curajul să pornească alături de ”Brambura” la drum, uneori cu ”Toți într-o barcă”… cum la fel de greu e să știm cine a fost… ”Madama de Pică”… iar în ceea ce privește ”Bricheta lui Fănel”, cu ea poți doar să dai foc inimii care odată a iubit-o pe… Maria (cu sau fără farmacie)… sau pe ”Noros Cecer”…

Până la urmă nici nu mai contează cât de mult le-a declarat pe rând atâtora, ”Peste răbdări te-am așteptat”… Important este că și astăzi o mai cântă pe ”Miruna” și alte generații vin la rând și ascultă aceste refrene nemuritoare; pentru că nemuritoare sunt toate cântecele pe care ”Ciocu”, prietenul nostru peste măsură de sfătos și de bland, ni le tot oferă , fără a obosi. El este trubadurul visător, romantic și șugubăț care ne aduce fericirea în dar prin simpla lui prezență. Pentru că mai nou, ”Ceva se-ntamplă cu noi”… Nu-i așa, ”Musette”?

De o bonomie rar întâlnită, Mircea Vintilă, cu o simplă privire adâncă și albastră, poate să te facă să uiți de toată încrâncenarea lumii. Nu poți să nu-l iubești pentru că este bunătatea întruchipată. Poți doar să te-oprești o clipă din tot ceea ce faci și să-i urezi sănătate și o viață la fel de frumoasă. La mulți ani, Mircea Vintilă!

Vremea se schimbă radical
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 15:21

Vremea se schimbă radical

Toamna își intră în drepturi în România. O informare meteo arată că, de luni până joi, vor fi intensificări ale vântului, o scădere...

Vremea se schimbă radical
Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:25

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”

Congresul propune o perspectivă amplă asupra istoriei religiilor, punând în dialog cercetarea marilor civilizații ale trecutului cu...

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”
Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 08:06

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei

Programul începe de la ora 10:00 și include ateliere, discuții despre istoria și memoria Bucureștiului, activități pentru copii, muzică,...

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei
Vremea rămâne caldă în București
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 07:33

Vremea rămâne caldă în București

Vremea va fi caldă, duminică, în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Potrivit ANM, temperatura maximă se va...

Vremea rămâne caldă în București
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:46

Vremea va fi în continuare caldă

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 15 grade. Duminică, vremea va fi caldă....

Vremea va fi în continuare caldă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:21

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de Borussia Dortmund cu 35-32, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana...

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:54

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală

Liniile 323 și 385 nu vor mai intra în terminalul „Piața Sfânta Vineri”, ca urmare a reorganizării circulației autobuzelor din această...

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:20

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu

Patinoarul „Berceni Arena” a găzduit, sâmbătă, evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026....

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu