Ascultă Radio București FM Live

Legea dării în plată se aplică şi pentru Prima Casă

Legea dării în plată se aplică şi pentru Prima Casă

Articol de , 17 februarie 2016, 18:08

Senatorii din Comisia Juridică și cea Economică au decis, în ședința comună privind reexaminarea legii dării în plată, ca acest proiect legislativ să se aplice și în cazului programului susţinut de Guvern.

Iniţiatorul Legii dării în plată, Daniel Zamfir a menţionat că programul ar putea fi derulat printr-o agenţie guvernamentală, special înfiinţată, dacă ‘nu-l mai vor băncile’.

La rândul său, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a afirmat, la finalul discuţiilor, că decizia comisiilor de specialitate din Senat a fost una împotriva argumentelor BNR, dar instituţia îşi va susţine în continuare punctele de vedere.

 

Asociaþia Română a Băncilor propusese ca la articolul 1 al proiectului de Lege privind darea în plată să fie introdus alineatul 4, în care se prevedea că ‘prezenta lege nu se aplică contractelor de credit referitoare la credite acordate conform unor acte normative instituind programe guvernamentale, inclusiv Programul ‘Prima casă”.

De asemenea, Banca Naţionalã a României a propus ca prevederile prezentei legi să nu se aplice creditelor acordate prin Programul ‘Prima casă’ şi reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele misuri în vederea implementirii programului Prima casi, cu modificirile şi completările ulterioare.

Proiectul de Lege privind darea în plată a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei ‘persoană fizică’ cu ‘consumator’ şi prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv şi orice acţiune de executare.

160 de mii de români au luat până acum credite prin programul Prima Casă.

Dacă va trece de votul din plenul Senatului, proiectul de Lege va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

O nouă alertă de drone la graniţa României
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 07:21

O nouă alertă de drone la graniţa României

În această dimineață, în jurul orei 04:15, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte...

O nouă alertă de drone la graniţa României
Toamnă în Matache! Două zile cu ateliere, muzică și filme în aer liber!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 07:20

Toamnă în Matache! Două zile cu ateliere, muzică și filme în aer liber!

Primăria Sectorului 1 lansează o invitație pentru evenimentul Toamnă în Matache. Pe 12 și 13 septembrie, Piața Matache devine loc de...

Toamnă în Matache! Două zile cu ateliere, muzică și filme în aer liber!
Vremea se menține frumoasă în Capitală!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 07:12

Vremea se menține frumoasă în Capitală!

Vremea se va menține frumoasă și călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Astăzi, cerul va fi mai mult senin, iar...

Vremea se menține frumoasă în Capitală!
Atenționare pentru românii care vor să călătorească în Italia
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 20:35

Atenționare pentru românii care vor să călătorească în Italia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că pe...

Atenționare pentru românii care vor să călătorească în Italia
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 17:34

Șoferii din București trebuie să se pregătească pentru mai multe restricții de trafic în acest weekend

„Turul României” are loc duminică, 13 septembrie, între orele 07:00 și 15:00, iar circulația va fi restricționată pe traseul competiției,...

Șoferii din București trebuie să se pregătească pentru mai multe restricții de trafic în acest weekend
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 17:27

MApN: Grup de drone detectat în apropiere de Insula Şerpilor

MApN: Grup de drone detectat în apropiere de Insula Şerpilor; două aeronave F-18 şi un elicopter, ridicate de la sol. Sistemul de supraveghere...

MApN: Grup de drone detectat în apropiere de Insula Şerpilor
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 17:20

Vremea continuă să fie frumoasă, în București!

Vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat (viteze la rafală în general de...

Vremea continuă să fie frumoasă, în București!
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:54

Campania de curățenie și reabilitare a străzilor continuă, în Sectorul 5

Campania de salubrizare și reabilitare a străzilor, atât partea carosabilă, cât și trotuarele, din Sectorul 5 continuă, în toate zonele...

Campania de curățenie și reabilitare a străzilor continuă, în Sectorul 5