Colegul nostru, Vicenţiu Andrei, a intrat în vizorul Atelierului de timp liber Radio România

Articol de Sabina Lapadatescu, 22 ianuarie 2016, 14:52

Atelierul de timp liber Radio România a găsit un nou personaj interesant de “analizat”. Este vorba de Vicenţiu Andrei, redactor şi coordonator web la Bucureşti FM.

Prietenii şi colegii îl alintă „Vice”. Dar nu uită să menţioneze imediat „câine rău”. Cât de rău este colegul Vicenţiu Andrei care ridică vocea la Bucureşti FM? „Nu mă las, dacă apuc de ceva, ţin cu dinţii.” Revoluţia începe din interior, nu? „Da, mi-ai văzut pagina de Facebook…” Exact, am fost întâmpinat de la intrare de câteva indicaţii, un crez, aşa cum mai vezi doar pe porţile oamenilor din Ardeal, să fie siguri că nimeni nu intră fără să fi citit „manualul de instrucţiuni”. Nu mai da sau primi şpagă. Respectă legea. Orice job ai avea, fă-l cum trebuie. Dar, sincer, ascultându-l realizezi că Vice e genul pe care ţi-ar plăcea să-l citeşti măcar pe un blog, dacă nu chiar într-o carte. Facebook-ul, cu viralele şi pisicuţele lui e mult prea volatil pentru câte a văzut şi, de cele mai multe ori, a transmis Vicenţiu de la faţa locului.

„Radioul este în primul rând o mare joacă, mai ales pentru cineva cu adevărat pasionat să vorbească cu oamenii. Să te trezeşti când se crapă de ziuă doar ca să ai satisfacţia să le poţi spune, primul, bună dimineaţa pe bune.

Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când vezi dimineaţa pe stradă un om grăbindu-se să ajungă la muncă şi te gândeşti, pe omul acesta eu l-am trezit, cu mine şi-a băut prima cafea şi de la mine ştie ştirile zilei.

Ţin minte cât de fericit eram când am aflat prima oară cât de mult înseamnă munca noastră pentru mii de oameni pe care, unii, nici nu-i vom întâlni vreodată. De 1 decembrie, în 2005, făceam emisiunea cu Emma Zeicescu (acum la Realitatea Tv) şi Oli Brezoianu (acum la History Channel). Atmosfera era incredibilă. Pur şi simplu nu ne venea să credem, sunau românii din toată lumea, din Canada, din Australia… Toţi doreau să spună „La mulţi ani, România!”. Emisiunea era de la miezul nopţii la 3 dimineaţa. Nu s-a putut opri, pur şi simplu. Am făcut overtime până la 6 dimineaţa! Mai mult de atât, mai târziu, când a apărut nebunia cu Facebook, mulţi dintre cei care ne-au fost alături atunci, ne-au căutat din nou şi suntem prieteni cu ei şi acum. Pe 1 decembrie 2013 o parte din ei ne-au făcut o surpriză extraordinară. Peste 300 de români au cerut şi obţinut aprobarea să defileze în Dubai. Cred că fotoreportajul acela este unul din cele mai bune articole de portofoliu ce poate fi văzut şi azi pe site-ul Bucureşti Fm. Vezi tu, se creează o legătură greu de explicat cu aceşti oameni, cu ascultătorii noştri. Oricum, după unul sau două astfel de episoade, dacă nu ajungi la o concluzie clară legată de meseria de jurnalist, de om de radio, cred că nu vei ajunge niciodată. De aici vine, cred şi imperativul de pe facebook, cu jobul care o dată făcut, trebuie bine făcut.

Pe lângă ce simţi şi pe lângă relaţia pe care ţi-o construieşti cu ascultătorii, mai este adrenalina. Mai ţii minte drama de la Mihăileşti, din mai 2004, când au murit 18 oameni. Au explodat atunci 20 de tone de azotat de amoniu, răsturnate dintr-un tir…

Mai târziu, pe 16 iunie 2004, a izbucnit un incendiu devastator la fabrica de lacuri industriale şi vopsele Chimtitan, situată în cartierul Balta Albă din sectorul 3 al Capitalei, lângă Uzinele Faur… Şi acolo erau mii de tone de azotat de amoniu şi alte îngrăşăminte chimice.

Au venit pompierii militari cu opt autospeciale. Am ajuns la faţa locului ştiind care este riscul de explozie. Acolo mai era doar un cameraman de la ProTv, Sergiu Matei, care n-avea reporter. Ne-a ajutat un şofer să sărim gardul, eu am transmis de la faţa locului, el filma. Dogorea atât de tare încât ne-am temut că se vor topi echipamentele.”

Dar, dacă n-ar fi fost Facultatea de jurnalism şi Radio România, ce ai fi ales? “Oho, greu de spus, sunt pasionat de geografie, de istorie mai ales, am fost olimpic la istorie, l-am avut profesor coordonator pe Cioroianu…Dar, este ceva prea important, ceva ce n-aş fi obţinut decât aici la Radio.” Râde. “Aici am cunoscut-o pe Meda. Intra mereu în direct şi la un moment dat mi-am zis, trebuie să ieşim la o cafea. Azi este soţia mea şi avem o fetiţă împreună, la soare te poţi uita, dar la Cristina Mihaela nu…”

Sursă: Atelierul de timp liber