Ascultă Radio București FM Live

Darius Vâlcov, trimis în judecată, în cel de-al doilea dosar

Darius Vâlcov, trimis în judecată, în cel de-al doilea dosar

Articol de Sabina Lapadatescu, 26 noiembrie 2015, 12:04

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată sub control judiciar, în cel de-al doilea dosar în care este cercetat. În această cauza, Vâlcov este acuzat de 2 infracţiuni de luare de mită şi încă una de trafic de influenţă.

Mai exact, procurorii susţin că în 2013, fostul ministru i-a pretins unui om de afaceri peste 2 milioane de lei pentru ca firma pe care o deţinea să primească un contract cu Primăria Slatina.

“Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA. În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat al DNA.

La momentul comiterii infracţiunilor, fostul ministru era primar al municipiului Slatina şi, respectiv, senator.

Sursă: Agerpres

Inca o drona doborata
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

Inca o drona doborata

Piloții noștri au doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian românesc, anunta Ministerul Apararii Nationale. În această dimineață,...

Inca o drona doborata
50 de soferi amendati azi noapte in Capitala
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:41

50 de soferi amendati azi noapte in Capitala

Un sofer a fost descoperit la volan sub influenta alcoolului. Un altul a refuzat sa opreasca la semnalul politistilor. Unul a trecut pe rosu iar alti...

50 de soferi amendati azi noapte in Capitala
Vreme frumoasa
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 06:55

Vreme frumoasa

Astazi in Capitala vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi mai mult senin, vantul va sufla slab pana la moderat iar temperatura maxima va...

Vreme frumoasa
Update: Inca o drona doborata
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:07

Update: Inca o drona doborata

Update: Ministerul Apararii anunta ca drona doborata in aceasta dimineata de o aeronava F-16 a Fortelor Aeriene Romane a fost lovita in conditii de...

Update: Inca o drona doborata
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 06:57

Prognoza meteo

Cer variabil astazi in Capitala cu innorari temporare dupa-amiaza cand este posibil din nou sa ploua. Vantul va sufla slab și moderat iar...

Prognoza meteo
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 00:52

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed, transmite Parchetul General. Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în...

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 00:51

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu. Tribunalul Bucureşti a decis  ca cei...

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu
Actualitate vineri, 24 iulie 2026, 21:14

Mai multe ţări europene se confruntă cu incendii masive de vegetaţie

Guvernul spaniol a decretat stare de urgenţă naţională din cauza incendiilor de pădure din zona Madridului. Sunt trei incendii mari, simultane....

Mai multe ţări europene se confruntă cu incendii masive de vegetaţie