Ascultă Radio București FM Live

Turneul Pianul Călător ajunge la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti

Turneul Pianul Călător ajunge la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti

Articol de Stefania Grigore, 16 aprilie 2015, 10:00

Pianul Calator 2015 afisCea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul Călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonorităţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu încântătoarele lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai) este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.

Pentru Horia Mihail, Braşovul, oraşul debutului său artistic, este întotdeauna un punct important şi emoţionant pe harta turneelor sale. Aici împărtăşeşte publicului sentimentele sale artistice dar şi gândurile: „Este publicul meu, aş putea spune, fiindcă aici am debutat, aici locuiesc şi aici sunt ca într-o familie, atât alături de colegii mei muzicieni, cât şi de cei pe care îi cunosc personal, aşa că n-aş putea spune că este un popas, ci este, poate, un punct de plecare. Pianul călător din acest an aduce oraşe noi, voi debuta la Luduş, voi debuta la Baia de Arieş, oraşe care nu sunt în circuitul obişnuit al artiştilor” – Horia Mihail.

Publicul îl apreciază în egală măsură: „Avem un solist de valoare în oraşul nostru, duce faima Braşovului şi pe alte meridiane, ne bucurăm că vine şi acasă… Da, a fost frumos. A fost o seară minunată. Lume multă, foarte frumos”, „Foarte frumos. Adică, eu l-am auzit cântând Liszt, l-am auzit cântând Mozart, dar parcă concertul ăsta a fost mai frumos”, „Pentru dânsul, obositor, pentru noi, deosebit”, „Nu oricine ar face asemenea efort”.

Un concert cu orchestra va avea loc în perioada următoare la Piteşti (16 aprilie), unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii sub bagheta lui Alexandru Ganea. Pianistul va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Apoi, recitalurile de la Buşteni (19 aprilie) şi Ploieşti (20 aprilie) vor cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, vor continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se vor încheia cu Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann.

Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva, la finalul lunii aprilie.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Itinerar 2015:

16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra.

19 aprilie, Buşteni, Centrul cultural Aurel Stroe – Recital.

20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital.

21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital.

22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital.

27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital Pianul călător.

28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital Pianul călător.

29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital Pianul călător.

30 aprilie, Deva, Centrul cultural Drăgan Muntean – Recital Pianul călător.

5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital.

8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra.

10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra.

11 mai, Tulcea, Teatrul Jean Bart – Recital.

12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital.

14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital.

15 mai, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu – Recital.

16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător.

17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător.

19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital.

20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital.

 

Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”
Radio-Romania marți, 3 martie 2026, 21:24

Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”

Jurnalista Maria Țoghină, realizatoarea emisiunii „Serviciul de noapte” la Radio România, a fost premiată în această seară în cadrul...

Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”
Big Band-ul Radio România Meets Romanian Youth Jazz Orchestra
Radio-Romania luni, 2 martie 2026, 19:54

Big Band-ul Radio România Meets Romanian Youth Jazz Orchestra

Joi, 5 martie, de la ora 19:00, Big Band-ul Radio România (dirijat de Simona Strungaru), alături de muzicienii din Romanian Youth Jazz Orchestra,...

Big Band-ul Radio România Meets Romanian Youth Jazz Orchestra
VIDEO: Robert Schwartz, la lansarea campaniei “Stai sigur pe net”: O ofensivă pentru dialog, nu pentru interdicții
Radio-Romania luni, 2 martie 2026, 17:22

VIDEO: Robert Schwartz, la lansarea campaniei “Stai sigur pe net”: O ofensivă pentru dialog, nu pentru interdicții

Radio România a lansat oficial campania națională „Stai sigur pe net!”, un proiect dedicat siguranței copiilor și adolescenților în mediul...

VIDEO: Robert Schwartz, la lansarea campaniei “Stai sigur pe net”: O ofensivă pentru dialog, nu pentru interdicții
Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor
Radio-Romania miercuri, 25 februarie 2026, 12:16

Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor

Radio România anunță lansarea campaniei naționale de conștientizare „Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și educațional, dedicat...

Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor
Radio-Romania marți, 24 februarie 2026, 08:12

MEMORIA – un document al unui război care continuă. Proiectul StirileRazboiului.ro, realizat de București FM și Agenția de Presă RADOR, la patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina

Pe 24 februarie 2026, la patru ani de la declanșarea războiului ruso-ucrainean, București FM și Agenția de Presă Rador te invită la un...

MEMORIA – un document al unui război care continuă. Proiectul StirileRazboiului.ro, realizat de București FM și Agenția de Presă RADOR, la patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina
Radio-Romania luni, 23 februarie 2026, 20:09

Se lansează abonamentele de primăvară la Sala Radio

Vreți să dăruiți celor dragi un mărțișor muzical, sub forma unei seri speciale la Sala Radio? Vă doriți mai multe momente de relaxare în...

Se lansează abonamentele de primăvară la Sala Radio
Radio-Romania luni, 16 februarie 2026, 20:40

Florin Brușten, premiat pentru managementul Radio România Regional, la Gala Premiilor UZPR „Excelența în jurnalism”

La Teatrul „Ion Creangă” din București a avut loc Gala Premiilor UZPR „Excelența în jurnalism”, care onorează munca remarcabilă a unora...

Florin Brușten, premiat pentru managementul Radio România Regional, la Gala Premiilor UZPR „Excelența în jurnalism”
Radio-Romania vineri, 6 februarie 2026, 15:35

Radio România este vocea tricolorilor la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026!

Cel mai așteptat eveniment sportiv al iernii începe oficial azi. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă este programată începând...

Radio România este vocea tricolorilor la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026!