Trei intrebari ne-retorice

Articol de , 2 februarie 2015, 14:22

de Rasvan Roceanu

Prima intrebare: Romanii care au luat credite in franci elvetieni au fost prosti, sau au fost lacomi?

In ciuda a ceea ce spun unii analisti economici – de altfel foarte foarte convingatori ! – cei care au luat asemenea credite au fost, mai presus de toate, impinsi sa o faca. Nu inseamna ca ei nu au si dorit asta, dar daca aveau ezitari – si cu siguranta aveau – acestea au fost “eliminate” printr-un amestec de necesitate si tentatie.

In ce priveste necesitatea, pana si Mugur Isarescu a trebuit sa-si modereze tonul acuzatiilor vinerea trecuta cand a recunoscut ca jumatate dintre cei care au credite in CHF au salarii de pana la 1500 de lei pe luna.

In mecanismele de creditare ale bancilor, asa cum erau ele in perioada 2006-2009, acesti oameni erau pur si simplu eliminati de la orice sansa de a primi bani. Cu exceptia creditelor in CHF, bineinteles !!

Degeaba ii sfatuia BNR pe romani – nu foarte insistent, dupa cum o sa vedem ceva mai incolo –  sa nu promita ca dau inapoi alti bani decat cei cu care sunt platiti in fiecare luna, pentru ca romanii nu au avut de ales.

In ce priveste tentatia, ar fi stupid sa credem ca oamenii nu au luat in consideratie si ratele mai mici, dar aceste rate au facut parte tot din mecanismul de atragere bine conceput de bancile comerciale.

Nu cred ca a existat un consilier de persoane fizice la vre-o banca care oferea credite in franci elvetieni care, intr-un acces de probitate profesional, sa-i spuna solicitantului “Domnule, va incadrati in conditii, dar eu va sfatuiesca sa nu o faceti pentru ca exista pericol mare de instabilitate monetara “.

Un asemenea consilier cinstit cu clientii ar fi fost concediat in clipa urmatoare.

A doua intrebare : I-a prevenit BNR pe romani de marele pericol care ii pandeste luand credite in franci elvetieni ?

Guvernatorul Mugur Isarescu spune ca da si, din punct de vedere strict juridic, spune adevarul.

Se poate dovedi ca in mai multe seminarii si declaratii de presa Mugur Isarescu a spus ca nu sfatuieste romanii sa ia credite in alta moneda decat isi primesc salariile si, mai ales, nu ii sfatuieste sa ia credite in ” monede exotice “.

Pe de alta parte, este absolut sigur ca seful BNR stapaneste mult prea bine subtilitatile comunicarii publice ca sa nu-si dea seama ca a vorbi despre  “monede exotice” nu are nici pe departe acelasi impact asupra auditoriului – nu aprinde  “beculetul de alarma” in mintea oamenilor – ca in cazul in care ar fi vorbit despre “monede toxice”.

Guvernatorul a explicat, pe scurt, ca nu a facut-o din ….. delicatete fata de o tara cu care avem relatii atat de bune pe toate planurile.

Cu tot respectul fata de politetea lui Mugur Isarescu, delicatetea este delicatete, dar merita sa risti un  “derapaj verbal” ca sa salvezi zeci de mii de romani de la o situatie potential catastrofala. In fond grija ta sunt Romania si romanii.

Avem relatii excelente si cu Germania, dar cand este greva generala la Lufthansa Ministerul de Externe da un anunt de interes public, la televizor, in prime time, in care spune “va sfatuim sa nu calatoriti in Germania in perioada …… pentru ca ….” si nu se teme ca strica relatiile diplomatice.

Indraznesc sa cred ca guvernatorul BNR nu a vrut sa lanseze un mesaj de alarma mai convingator pur si simplu din “solidaritate inter-bancara” daca-mi este permisa expresia.

Adica, daca ar fi facut-o, ar fi fost acuzat de bancile comerciale ca le pune bete in roate.

Or, sa fim sinceri, bancher la bancher nu-si pune bete in roate.

A treia intrebare : De ce nu au dreptul romanii sa aiba si ei o lege a falimentului personal, asa cum exista in Occident, care sa-ti permita sa pornesti de la zero atunci cand, din motive subiective, sau obiective, ai prea multe datorii ?

Francezii au, nemtii au, canadienii au, si belgienii au o asemenea lege, doar romanii nu. Ei raman “legati de mosie” ei si copiii lor si copiii copiilor lor in veacul vecilor pana platesc si ultimul leut.

Daca Mugur Isarescu –  nu am o obsesie impotriva lui, pur si simplu el este cel mai complet si mai vizibil avocat al bancilor la momentul actual – afirma ca personal nu crede ca vor fi multi cei care ar alege varianta declararii falimetului personal, pentru ca asta inseamna multi ani de restrictii foarte dure, atunci de ce sa nu dam legea ?

Pentru ca instantele ar fi inundate de sute de mii de cazuri de insoventa ? Pai tocmai adineauri spuneam ca vor fi foarte putini cei care ar alege o asemenea solutie limita…..

Pentru ca nu exista in prealabil institutiile pregatite sa estimeze si sa gireze situatiile de insolventa personala ? Pai, daca nu dam legea, atunci cum am putea sa cream asemenea institutii ? In baza a ce ?

Personal admir eficienta lobby-ului bancar in aceasta privinta.

Daca au constatat ca premierul Victor Ponta este pregatit sa aiba si initiative care nu convin neparat FMI-ului si dupa ce atat puterea cat si opozitia din Parlament au primit ordin sa accelereze debaterile, bancile ataca mai subtil : fie parlamentarii se cearta intre ei pana trece ziua de lucru fara nicio decizie, fie absenteaza de la lucrari si iarasi nu se poate lua nicio decizie, fie cer precizari ca sa fie siguri ca vor face o lege buna si pana vin precizarile amana orice decizie, fie asteapta sa audieze toate partile interesate inainte de a lua o decizie etc. etc.

Alta explicatie a opozitiei impotriva legii falimentului personal a fost oferita de un marcant membru al mediului bancar romanesc care a declarat, in rezumat, ca romanii sunt niste papuasi financiari, neobisnuti cu civilizatia bancara, iar o asemenea lege ar deschide portile manifestarii necivilizatiei lor.

In orice tara care are un minim de demnitate nationala un asemenea bancher arogant ar fi fost nevoit sa-si dea demisia pentru ca banca lui ar fi ramas fara clienti, dar romanii sunt toleranti.

Teama ca unii ar putea sa scape folosind falimentul fraudulos este cu atat mai nejustificata cu cat proiectul de lege contine suficiente prevederi care sa impiedice asemenea tentative. Se mai pot adauga, eventual si altele, dar legea este normal sa existe.

Explicatia acestei opozitii mi se pare mult mai simpla : pur si simplu in Romania bancile nu vor sa-si asume riscul pe care il considera normal sa si-l asume intr-o tara europeana.

Romanului, ca debitor, nu i se permite sa aiba aceleasi drepturi – inclusiv dreptul ca, in cazuri limita, sa poata trage linie si sa-si reinceapa viata – pe care le are un debitor occidental.

Exista europeni si europeni, iar in Romania – dupa cum se vede – cei care cred ca nu suntem, de fapt, europeni, sunt suficient de multi si de influenti ca sa ne tina in afara Europei.