Ascultă Radio București FM Live

Luare de ostatici într-un oficiu poştal în apropiere de Paris

Luare de ostatici într-un oficiu poştal în apropiere de Paris

Articol de Sabina Lapadatescu, 16 ianuarie 2015, 15:25

ostatici parisMai multe persoane auPosibil fost luate ostatice într-un oficiu poştal din localitatea Colombes, în apropiere de Paris, a anunţat poliţia, potrivit AFP, Reuters şi Le Parisien.

Un bărbat ar fi intrat “cu o armă de război” în oficiul poştal, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, care nu a putut preciza câte persoane se aflau în clădire.

Un elicopter al Securităţii civile survolează zona, unde a fost instituit un perimetru de securitate.
Negocierile sunt în curs între autorul luării de ostatici şi membrii unităţii speciale a poliţiei BRI (Brigada de căutare şi intervenţie).

Ar putea fi vorba de o tentativă de jaf. Autorul luării de ostatici ar fi cunoscut poliţiei pentru acte ce ţin de mica infracţionalitate, fapta lui nefiind considerată un act terorist, potrivit presei franceze.

Luarea de ostatici are loc în timp ce secretarul american de stat John Kerry se află într-o vizită la Paris.

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:42

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!

Forturile din jurul Bucureștiului și Bateriile (… de artilerie n.r.) aferente au fost construite, la finalul secolului al XIX-lea și au...

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:28

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

„Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 şi nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a...

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:07

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei

„Este sezonul strugurilor, al prunelor, merelor şi perelor parfumate. Se adaugă roşiile, ardeii graşi, vinetele şi dovleceii, numai bune...

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:42

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale

Accesul facil la inteligența artificială vine să completeze acest tablou. Elevii au acum la îndemână instrumente de inteligență artificială...

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:34

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat, joi, prefecturilor București și Ilfov convocarea de urgență a unei...

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 15:23

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei

O nouă acțiune de donare de sânge va avea loc joi, 1 octombrie, la sediul Primăriei Municipiului București (PMB). Campania se desfășoară...

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 14:45

Consiliul Național al Elevilor cere respingerea proiectului privind uniforma școlară obligatorie

Consiliul Național al Elevilor le solicită parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind...

Consiliul Național al Elevilor cere respingerea proiectului privind uniforma școlară obligatorie