VIDEO: Lev Tolstoi, omagiat de Google. 186 de ani de la naşterea scriitorului

Articol de , 9 septembrie 2014, 09:17

Lev Tolstoi a fost, din anumite puncte de vedere, un om plin de contradicţii. Născut într-o familie de nobili din Imperiul Rus, îl obsedau în aceeaşi măsură excesele burgheziei şi ascetismul auto-impus al stoicismului.

Deşi şi-a întemeiat un sistem propriu de credinţe religioase, câştigând respectul gânditorilor laici, nu a reuşit niciodată să reconcilieze conceptele de artă şi frumos în viaţa reală.

Cercetând opera lui Lev Tolstoi, Vladimir Nabokov observa că doar două subiecte l-au atras cu adevărat pe acesta, anume viaţa şi moartea, iar ele au fost reexaminate în fiecare nouă scriere, cu o complexitate mereu sporită. E de ajuns să urmărim „Moartea lui Ivan Ilici” sau„Anna Karenina” ca să vedem că acestea sunt, într-adevăr, temele fundamentale ale operei tolstoiene.

În Amintirile sale, Lev Tolstoi îşi rezumă într-o pagină biografia:

„Privindu-mi viaţa, examinând-o din punctul de vedere al binelui şi al răului pe care l-am făcut, îmi dau seama că toată lunga mea existenţă se poate împărţi în patru perioade: prima, cea poetică, minunată, inocentă, radioasă a copilăriei, până la paisprezece ani. Apoi cei douăzeci de ani oribili, de grosolană depravare în slujba orgoliului, a vanităţii şi mai ales a viciului.

A treia perioadă, de optsprezece ani, a durat de la căsătorie până la renaşterea mea spirituală: lumea ar putea-o califica morală, pentru că în cei optsprezece ani am dus o viaţă familială cinstită şi regulată, fără a ceda nici unuia din viciile pe care opinia publică le condamnă.

Dar toate interesele mele erau limitate la preocupări egoiste, pentru familia mea, pentru bunăstare, pentru succesul literar şi toate satisfacţiile personale. În sfârşit, a patra perioadă este cea pe care o trăiesc acum, după regenerarea mea morală; din aceasta n-aş vrea să schimb nimic, în afară de relele obiceiuri pe care le-am deprins în perioadele precedente.”

Lev Tolstoi şi soţia sa au avut doisprezece copii. Ultimul copil, un fiu pe nume Ivan, s-a născut în acelaşi an cu primul lor nepot, pe când Lev Tolstoi împlinise şaizeci de ani. Dintre toţi aceşti copii, niciunul nu a împărtăşit idealurile filozofice şi morale atât de dragi tatălui lor.

Spre sfârşitul vieţii, Lev Tolstoi caută din ce în ce mai atent înţelepciunea supremă şi mântuitoare.

În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel și i-a scris lui Tolstoi. Una dintre condițiile acordării era recunoașterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruși fuseseră traduși în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski și Pușkin. Traducerile fuseseră susținute financiar de la caseta țarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.

Lev Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” și că el trăiește în acord cu normele creștine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori și jurnaliști suedezi, între care și Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susținere a lui Tolstoi.