Ascultă Radio București FM Live

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic: Insomniile lui Gregor de Nicolae Sirius

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic: Insomniile lui Gregor de Nicolae Sirius

Articol de , 10 iunie 2014, 21:42

Joi, 12 iunie, la ora 19:00 , la Radio România Cultural , Teatrul Naţional Radiofonic prezintă, în premieră absolută, Insomniile lui Gregor de Nicolae Sirius, spectacol realizat cu sprijinul Societăţii Comerciale Teletext SRL Slobozia.

Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă, 14 iunie, la ora 13:15, la Radio România Internaţional.

Adaptarea radiofonică: Puşa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Dorel Vişan, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Maia Morgenstern, Petre Lupu, Mihai Niculescu, Daniela Ioniţă. Redactor: Costin Tuchilă.

Muzica şi regia muzicală: George Marcu. La vioară: Marian Grigore. Regia de montaj: Dana Lupu şi Florina Istodor. Regia de studio: Janina Dicu.

Piesa lui Nicolae Sirius este o parabolă despre libertatea individului în regimuri totalitare, bazată pe trăirile autorului, combinate imaginativ cu trimiteri la mituri şi figuri universale, ceea ce îi conferă un plus de expresivitate.

Împăratul Gregor pare un ins bizar, puterea lui e în clopoţelul cu care îşi cheamă la ordin supuşii. Ca orice dictator, Gregor crede în semne, are un scrib care tălmăceşte visele şi e suspicios, se teme de complot. Atmosfera e uneori grotescă, alteori fantastă.

Dialogul e bine condus, cu replici care se reţin, personajele sunt bine conturate, iar răsturnările spectaculoase de situaţie asigură teatralitatea textului.

Regizorul Vasile Manta a alcătuit o distribuţie ideală, construind expresiv atmosfera piesei şi planurile de joc, din care nu lipsesc gramul de umor şi o plasticitate aproape vizuală. Interpretarea lui Dorel Vişan (Gregor) este admirabilă, cu toate nuanţele cerute de text, de la curiozitatea simulată, la uimire, de la siguranţă, la incertitudine, cu o gradaţie care punctează eficient tensiunile.

Virgil Ogăşanu (Papac, omul de încredere al împăratului) joacă abil supunerea sau, dimpotrivă, dominarea, la limita dintre planul oniric şi cel real. Foarte bine distribuit în rolul Soldatului, Mihai Constantin conferă o reliefare aparte personajului. Într-un rol de mai mică întindere, Maia Morgenstern (Împărăteasa Relina) ne reţine atenţia prin culoare şi expresivitate, iar Petre Lupu (Gogore, scribul tălmăcitor de vise) punctează plastic atmosfera. Muzica lui George Marcu susţine inspirat planul fantastic şi bizareriile din text.

Poet şi dramaturg, Nicolae Sirius (n. 1950, Lupşanu, Călăraşi) a părăsit România în 1986. A trăit şase luni într-un lagăr din Austria.

Devine cetăţean australian în 1988. În 1995, ajunge în Germania, împreună cu soţia sa, Hiroko Minakami, o valoroasă pianistă japoneză. Câţiva ani mai târziu, se stabileşte în Japonia, unde trăieşte în prezent. Din anul 1991,

Nicolae Sirius este membru al Uniunii Scriitorilor din Australia.

 

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!
Radio-Romania miercuri, 14 ianuarie 2026, 16:11

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!

Pe 15 ianuarie, Radio România marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de programe speciale, interviuri, concerte și dezbateri care aduc...

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!
De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Radio-Romania miercuri, 14 ianuarie 2026, 13:21

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii

În cadrul emisiunii De 10xRomânia, de miercuri, 14 ianuarie 2026, Răzvan Petre a stat de vorbă cu Daniel Popescu, coordonatorul proiectului...

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Radio-Romania luni, 12 ianuarie 2026, 13:35

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio

Vineri, 16 ianuarie 2026, de la ora 19.00, Sala Radio găzduiește un concert dedicat Zilei Culturii Naționale, prezentat de Orchestra Națională...

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Radio-Romania miercuri, 7 ianuarie 2026, 08:44

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecție on-demand de teatru radiofonic din România, într-o zi...

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Radio-Romania vineri, 19 decembrie 2025, 10:05

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România

Sărbătorile de iarnă vin cu un program special la toate posturile Radio România: emisiuni și transmisiuni în direct, multă muzică, producții...

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România
Radio-Romania joi, 18 decembrie 2025, 09:39

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”

Radio România Cultural proiectează astăzi, de la ora 20:00, pe site-ul propriu, filmul “Tinerețea unui dictator”, în regia lui Andy...

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 21:54

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români

Vineri, 21 noiembrie (ora 19:00), veți avea ocazia de a-l aplauda la Sala Radio, pe Vlad Stănculeasa, concertmaestru în cadrul a trei ansambluri...

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 19:47

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio

Joi, 20 noiembrie (de la ora 19:00), fanii muzicii funk, soul și disco sunt invitați la Sala Radio pentru un eveniment muzical de excepție:...

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio