Ascultă Radio București FM Live

Legea voluntariatului, adoptată de Camera Deputaţilor, care e for decizional

Articol de , 27 mai 2014, 15:00 / actualizat: 1 iunie 2014, 0:54

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu majoritate – 302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere – proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în luna februarie 2014.

Legea este organică, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.

Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.

Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.

Deputatul PSD Mihai Sturzu, iniţiatorul Legii voluntariatului, a declarat, marţi, după ce Camera a adoptat, ca for decizional, Legea care reglementează activitatea de voluntariat în România, că cea mai importantă prevedere a actului normativ este că de acum înainte voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională.

El a arătat că a doua prevedere importantă conţinută de actul normativ se referă la faptul că încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului să nu se mai ascundă, cum din păcate s-a întâmplat până acum, munca la negru.

Sturzu a mai spus că o altă prevedere importantă adusă de această lege priveşte faptul că aceste perioade de voluntariat vor fi recunoscute prin certificate de voluntariat.

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:07

Toamna se numără … prefecții și subprefecții

“Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberaţi din funcţie şi numiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi....

Toamna se numără … prefecții și subprefecții