Ascultă Radio București FM Live

VIDEO&FOTO: Antrenament inedit pentru jucătorii argentinieni la Sala Polivalentă

Articol de DSRNetworkAdmin, 4 martie 2014, 09:29

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a preferat un antrenament inedit pentru jucătorii săi, la Sala Polivalentă, în locul unuia în aer liber, pe Stadionul Dinamo, luni, în ziua în care fotbaliştii echipei “albiceleste” s-au reunit la Bucureşti. La începutul şedinţei de pregătire, Sabella i-a strâns în jurul său pe jucători şi le-a vorbit timp de două minute. După aceea jucătorii au făcut un culoar, iar prin acesta a trecut unul dintre secunzii selecţionerului, care a fost lovit cu pumnii şi picioarele.Apoi, jucătorii l-au îmbrăţişat pe secund.Argentinienii au efectuat exerciţii de încălzire şi streching timp de 10 minute, după care au trecut la jocul cu mingea.Ei s-au împărţit în grupuri de câte trei şi au pasat din prima, după care continuau să alerge pe loc.De asemenea, fotbaliştii au jonglat cu balonul fără ca acesta să atingă parchetul, iar cine greşea era obligat să facă cinci flotări.Când a aflat de exerciţiu, atacantul echipei Napoli Gonzalo Higuain a gesticulat larg, că nu e de acord, iar el şi fundaşul Pablo Zabaleta de la Manchester City au efectuat cele mai multe serii de flotări, câte trei.Jucătorii s-au împărţit apoi în două grupuri, iar doi fotbalişti se aflau la mijloc şi erau nevoiţi să recupereze mingea.După aproximativ 40 de minute de exerciţii cu mingea, majoritatea jucătorilor au trecut la saltea pentru a efectua recuperarea, dar mulţi dintre fotbalişti au preferat să discute între ei.Vedeta Barcelonei, Lionel Messi, s-a implicat cel mai puţin la exerciţii, preferând să stea de vorbă cu Zabaleta, Angel Di Maria (Real Madrid) şi Ezequiel Lavezzi (PSG).În total, şedinţa a durat o oră, iar toate exerciţiile au fost conduse de prepartatorul fizic, în timp ce Sabella a urmărit execuţiile fotbaliştilor.Partida amicală România-Argentina este programată miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

Etichete:
Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 16:01

Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!

Operatorul aeroportului a anunțat suspendarea tuturor operațiunilor, atât pentru sosiri, cât și pentru plecări, până duminică la prânz....

Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!
Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 14:42

Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri

În cazul TAROM, documentul prevede că statul nu va mai acorda noi ajutoare companiei și propune stabilirea unui termen pentru privatizare....

Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri
Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:48

Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala

9 dintre acestia au fost depistati in trafic cu modificari la sistemul de evacuare a noxelor. Alti 9o conduceau vehicule cu diferite deficiente...

Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala
Vreme placuta
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:02

Vreme placuta

Vreme frumoasa astazi in Capitala cu cer variabil, temporar noros, vant slab si moderat si o maxima de 22.. 23 de grade. In tara vor fi maxime intre...

Vreme placuta
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 23:46

Tricolorii pierd în Suedia dar ne dau speranțe

La debutul în meciurile oficiale din noul mandat ca selecționer al lui Gheorghe Hagi, naționala României a arătat determinare, tonus și...

Tricolorii pierd în Suedia dar ne dau speranțe
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:48

Programul de circulație pe Transalpina se modifică

Programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunță CNAIR. Având în vedere condițiile...

Programul de circulație pe Transalpina se modifică
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:14

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului

Cel mai mare târg imobiliar din ţară şi-a deschis porţile la Palatul Parlamentului. Până duminică, aproape 200 de expozanţi îşi prezintă...

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:08

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său

Premierul desemnat Siegfried Mureșan  a anunța pe pagina sa de Facebook,  componența cabinetului său. Sâmbătă va depune la Parlament...

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său