Ascultă Radio București FM Live

VIDEO&FOTO: Antrenament inedit pentru jucătorii argentinieni la Sala Polivalentă

Articol de DSRNetworkAdmin, 4 martie 2014, 09:29

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a preferat un antrenament inedit pentru jucătorii săi, la Sala Polivalentă, în locul unuia în aer liber, pe Stadionul Dinamo, luni, în ziua în care fotbaliştii echipei “albiceleste” s-au reunit la Bucureşti.

La începutul şedinţei de pregătire, Sabella i-a strâns în jurul său pe jucători şi le-a vorbit timp de două minute. După aceea jucătorii au făcut un culoar, iar prin acesta a trecut unul dintre secunzii selecţionerului, care a fost lovit cu pumnii şi picioarele.

Apoi, jucătorii l-au îmbrăţişat pe secund.

Argentinienii au efectuat exerciţii de încălzire şi streching timp de 10 minute, după care au trecut la jocul cu mingea.

Ei s-au împărţit în grupuri de câte trei şi au pasat din prima, după care continuau să alerge pe loc.

De asemenea, fotbaliştii au jonglat cu balonul fără ca acesta să atingă parchetul, iar cine greşea era obligat să facă cinci flotări.

Când a aflat de exerciţiu, atacantul echipei Napoli Gonzalo Higuain a gesticulat larg, că nu e de acord, iar el şi fundaşul Pablo Zabaleta de la Manchester City au efectuat cele mai multe serii de flotări, câte trei.

Jucătorii s-au împărţit apoi în două grupuri, iar doi fotbalişti se aflau la mijloc şi erau nevoiţi să recupereze mingea.

După aproximativ 40 de minute de exerciţii cu mingea, majoritatea jucătorilor au trecut la saltea pentru a efectua recuperarea, dar mulţi dintre fotbalişti au preferat să discute între ei.

Vedeta Barcelonei, Lionel Messi, s-a implicat cel mai puţin la exerciţii, preferând să stea de vorbă cu Zabaleta, Angel Di Maria (Real Madrid) şi Ezequiel Lavezzi (PSG).

În total, şedinţa a durat o oră, iar toate exerciţiile au fost conduse de prepartatorul fizic, în timp ce Sabella a urmărit execuţiile fotbaliştilor.

Partida amicală România – Argentina este programată miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Sport sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei
Sport vineri, 20 martie 2026, 08:57

Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei

Joi, 19 martie Playoff 20:30 Dinamo vs Universitatea Craiova 0-1 Alb-roșii au pierdut a cincea partidă la rând în campionat, derby-ul orgoliilor...

Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei
Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!
Sport vineri, 20 martie 2026, 07:39

Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!

Trei românce evoluează, astăzi, în turul al doilea la turneul de categorie WTA 1000 Miami Open. Gabriela Ruse (72 WTA) s-a calificat în turul al...

Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!
Iranul vrea ca meciurile sale de la Cupa Mondială 2026 să fie mutate din SUA în Mexic
Sport marți, 17 martie 2026, 10:56

Iranul vrea ca meciurile sale de la Cupa Mondială 2026 să fie mutate din SUA în Mexic

Federația Iraniană de Fotbal a anunțat că poartă discuții cu FIFA pentru ca meciurile Iranului din faza grupelor la Cupa Mondială 2026 să fie...

Iranul vrea ca meciurile sale de la Cupa Mondială 2026 să fie mutate din SUA în Mexic
Sport marți, 17 martie 2026, 08:01

Diseara aflam primele 4 sfertfinaliste din liga campionilor

De la 19.45 Sporting Lisabona primeste vizita lui Bodo/Glimt(in tur norvegienii s-au impus cu 3-o). De la ora 22 se joaca: Arsenal- Bayer...

Diseara aflam primele 4 sfertfinaliste din liga campionilor
Sport luni, 16 martie 2026, 21:35

Înfrângere pentru CSM București, în derby-ul Ligii Naţionale de handbal feminin

Campioana CSM Bucureşti a pierdut, astăzi, pe teren propriu, derby-ul Ligii Naţionale de handbal feminin cu formaţia Gloria Bistriţa. Partida...

Înfrângere pentru CSM București, în derby-ul Ligii Naţionale de handbal feminin
Sport luni, 16 martie 2026, 11:46

Rybakina urca pe locul 2 wta

Desi a pierdut finala de la Indian wells Lena Rybakina urca pe locul 2 in clasamentul mondial. Sportiva de 26 de ani din Kazakhstan- care a avut o...

Rybakina urca pe locul 2 wta
Sport duminică, 15 martie 2026, 23:10

Egal jenant pentru FCSB la debutul în playout

Debutul lui Mirel Radoi la cârma roș-albaștrilor a semănat cu acea glumă, “operația reușită, pacientul mort”. Venirea sa pe banca...

Egal jenant pentru FCSB la debutul în playout