Ascultă Radio București FM Live

Pricopie: Am supus dezbaterii publice ideea ca începând cu 2015 să avem grupa mare la grădiniță obligatorie

Articol de DSRNetworkAdmin, 19 februarie 2014, 09:21

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a declarat marți, în fața Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, că a supus dezbaterii publice ideea ca începând cu anul 2015 grupa mare să devină obligatorie la grădiniță. “Am supus dezbaterii publice ideea ca începând cu 2015 să avem grupa mare la grădiniță obligatorie. În momentul de față avem deja 28% dintre copii cuprinși în grupa mare de la grădiniță.Prin urmare, introducerea acestei prevederi legislative ar obliga și 2% dintre părinți să meargă cu copiii la grădiniță, ceea ce ar însemna un succes, pentru că de multe ori copiii care nu participa la grădiniță sunt cei care nu reușesc să facă față procesului de educație chiar din ciclul primar.Urmând ca în următorii doi, trei, patru ani, e bine să gândim de acum până în 2020 — 2025, în următorii ani, pe măsură ce consolidăm infrastructura, grădinița să devină obligatorie de la patru ani și poate la un moment dat chiar de la trei ani”, a afirmat Pricopie la dezbaterile din Comisia de învățământ asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 117/2013, prin care MEN a propus mai multe modificări și adăugiri la Legea Educației Naționale.Ministrul Educației a mai menționat că s-a decis ca Biblioteca pedagogică să devină secție distinctă a Bibliotecii Centrale Universitară.”Biblioteca pedagogică, singura instituție specializată din România, care are jumătate de milion de volume, funcționează din anii “60 într-o clădire aflată în apropierea parcului Cișmigiu care a fost retrocedată de șapte ani.Prin urmare, conform legii, din momentul în care o clădire nu mai este a ta și trebuie să o predai, nu mai poți să investești în ea; astăzi această casă se află într-o stare extrem de precară iar cărțile se află în riscul de a se deteriora.Până la identificarea unei soluții, unei clădiri corespunzătoare pentru Biblioteca pedagogică, am propus și am decis ca aceasta să devină secție distinctă a BCU, urmând ca pe măsură ce identificăm un spațiu biblioteca să își recapete personalitatea juridică”, a explicat Pricopie.Pricopie a mai amintit că ciclul gimnazial și liceul vor avea o durată de patru ani fiecare, potrivit unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Legii Educației Naționale adoptată de Guvern.Documentul menține astfel forma existentă a ciclului gimnazial și elimină forma propusă spre implementare prin adoptarea Legii nr. 1/2011 care prevedea trecerea clasei a IX-a în învățământul gimnazial și reducerea liceului la o durată de trei ani.Durata învățământului obligatoriu va crește de la 10 la 11 ani prin introducerea clasei pregătitoare și prin menținerea duratei liceului la patru ani. Prin urmare, învățământul obligatoriu va fi format din: clasa pregătitoare, clasele I-VIII, clasele IX-X pentru cei care aleg traseul liceal și primii doi ani ai școlii profesionale pentru cei care aleg traseul învățământului profesional și tehnic.

Etichete:
Primăria Sectorului 1: Evitaţi aglomeraţia de la automatele pentru taxe
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 16:57

Primăria Sectorului 1: Evitaţi aglomeraţia de la automatele pentru taxe

Dacă vreţi să vă plătiţi impozitul fără drumuri inutile şi fără timp pierdut la coadă, folosiţi metodele  de plată online. Din cauza...

Primăria Sectorului 1: Evitaţi aglomeraţia de la automatele pentru taxe
Bucureştiul devine hub regional al medicinei preventive
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 16:52

Bucureştiul devine hub regional al medicinei preventive

Capitala României găzduieşte, în perioada 19-21 martie, cea de-a doua ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Preventivă...

Bucureştiul devine hub regional al medicinei preventive
Patriarhia Română avertizează asupra fraudelor din mediul online care folosesc în mod abuziv numele Bisericii
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 16:47

Patriarhia Română avertizează asupra fraudelor din mediul online care folosesc în mod abuziv numele Bisericii

În contextul apariţiei recente pe reţelele de socializare a unor conturi care pretind, în mod fals, că reprezintă personal clerical şi...

Patriarhia Română avertizează asupra fraudelor din mediul online care folosesc în mod abuziv numele Bisericii
Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze pe zece străzi din sectorul 3 al Capitalei
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 16:40

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze pe zece străzi din sectorul 3 al Capitalei

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar  alimentarea cu gaze naturale pe zece străzi din sectorul 3 al Capitalei, din cauza unei avarii asupra...

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze pe zece străzi din sectorul 3 al Capitalei
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 15:24

Sindicatele îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ îndeamnă cadrele...

Sindicatele îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 15:12

Primăria Sectorului 2 va avea primul centru pilot pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2...

Primăria Sectorului 2 va avea primul centru pilot pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 14:23

Protecția consumatorului, în prim-plan la Senat: siguranța produselor și informarea

Problemele din sistem: controale, suprapuneri și lipsa de informare Sebastian Cernic, președintele Comisiei pentru Agricultură, Industrie...

Protecția consumatorului, în prim-plan la Senat: siguranța produselor și informarea
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 14:06

Telerecuperarea – reglementată ca serviciu al telemedicinei

Senatul a adoptat Ordonanţa Guvernului pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a altor acte normative,...

Telerecuperarea – reglementată ca serviciu al telemedicinei