Ascultă Radio București FM Live

Douăzeci de părinţi vor fi audiaţi la Poliţie în cazul învăţătoarei de la Şcoala 10

Articol de DSRNetworkAdmin, 10 ianuarie 2014, 11:20

Poliţiştii Secţiei 6 vor audia aproximativ 20 de părinţi ai copiilor din clasa învăţătoarei de la Şcoala 10 din Capitală, acuzată că cerea bani de cadouri de la părinţi, potrivit unor surse din Poliţie. Potrivit surselor citate, la sediul Secţiei 6 Poliţie vor fi chemaţi pentru audieri, în zile următoarele, aproximativ 20 de părinţi, pentru ca, în urma discuţiilor cu aceştia, anchetatorii să stabilească dacă învăţătoarea Dana Blându, care a cerut bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai Şcolii nr. 10 “Maria Rosetti”, ar fi primit astfel foloase necuvenite.La sediul Secţiei 6 Poliţie a venit, vineri dimineaţă, mama unuia dintre elevii din clasa învăţătoarei Dana Blându, urmând ca, în aceeaşi zi, în faţa poliţiştilor să se prezinte şi părinţii altor doi copii.Audierile la Secţia 6 Poliţie au început joi, când au fost să dea declaraţii femeia care a înregistrat-o pe învăţătoare atunci când cerea bani pentru cadouri şi tatăl altui copil.Femeia a venit la poliţie de bunăvoie, fără ca în prealabil să fie citată, după ce, joi, poliţişti ai Secţiei 6 au mers la domiciliul acesteia şi i-au cerut să pună la dispoziţia anchetatorilor înregistrările video şi audio pe care le avea cu învăţătoarea Dana Blându.Celălalt părinte care a fost, joi, la Secţia 6 Poliţie, le-a povestit anchetatorilor cum cerea învăţătoarea Dana Blându sumele respective şi cum sugera părinţilor să-şi înscrie copiii la after school-ul ei.Potrivit anchetatorilor, după ce vor fi audiaţi cei aproximativ 20 de părinţi, va fi citată pentru a se prezenta la Secţia 6 Poliţie şi învăţătoarea Dana Blându.Inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a anunţat că o decizie în cazul învăţătoarei Dana Blându de la Şcoala nr. 10 va fi luată după hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, acesta urmând să se întrunească vineri.Trăistaru a mai spus că că ISMB i-a suspendat contractul de detaşare pe funcţie a directoarei de la Şcoala 10, după ce aceasta formulase o solicitare în acest sens.Inspectorul general a precizat că directoarea Camelia Fercu va prezida şedinţa Consiliului de Administraţie de vineri, mandatul ei la conducerea şcolii urmând să se încheie luni, 13 ianuarie.Decizia ISMB a venit la o zi după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, în contextul anchetei de la Şcoala 10, că fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director.Ministrul adăuga că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penalăISMB s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10, care ar fi cerut părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii.Cercetările inspectoratului în acest caz au început în 6 ianuarie, întrucât personalul din şcoală a fost liber în vacanţa de sărbători, iar angajaţii nu puteau fi chemaţi la serviciu din concediu, conform legii.Totodată, ISMB a sesizat, în 30 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupuse fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blându.Dosarul înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie.Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite.Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi o învăţătoare de la Şcoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.Părinţii îi reproşează învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.Potrivit discuţiei surprinse în înregistrarea video, învăţătoarea le reproşează părinţilor că nu au strâns suficienţi bani de cadouri: “Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ!”.”Eu v-am întrebat: v-aţi organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la patru oameni. Şi am întrebat cui daţi aceste cadouri?Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Şi cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproşează învăţătoarea părinţilor.Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie şi susţine că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moşul, învăţătoarea îi răspunde: “Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.Învăţătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: “Cincizeci de lei de la Moş duceţi spre cele şapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Şapte ori şapte sunt 49.Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, şapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei şcolii, bibliotecarei şi informaticii … “.Înrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară şi pentru informatică, învăţătoarea îi răspunde: “Pentru că este în comunitate, doamnă”.Atunci când părinţii îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: “Nu este problema mea!Pe mine nu mă încălzeşte, nu primesc onoruri, nu mă mută de la ţară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voştri însă o să fie, în schimb, nişte săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.Învăţătoarea le spune apoi că “următoarea mişcare este de Paşte” şi le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze “unui sistem românesc, balcanic, de stat”.Aceasta a mai spus că, nici când avea “clasă de ţigani”, nu avea aşa cadouri.

Etichete:
Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:29

Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice

Aproximativ 140 de zboruri de la şi către aeroportul din Bruxelles ar urma să fie anulate vineri, după ce firma care asigură asistenţă la sol...

Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice
Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:13

Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti

Sâmbătă şi duminică va avea loc Maratonul Internaţional Bucureşti, care cuprinde mai multe probe şi va avea startul şi finishul în Piaţa...

Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti
Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:07

Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?

Euro a trecut de 5,3 lei, prețurile continuă să apese bugetele familiilor, statul trebuie să reducă deficitul, iar firmele încearcă să se...

Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?
Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 15:22

Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!

Nu doar Primaria Sectorului 2 face demersurile pentru recuperarea unor parcări municipale pentru a fi amenajate ca parcări rezidențiale. În urma...

Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 14:49

România a căzut pe cea mai slabă poziţie ocupată vreodată în clasamentul FIFA

Tricolorii au coborât nu mai puțin de şase poziţii în clasamentul FIFA şi ocupă doar locul 58, după primele patru etape ale grupelor Ligii...

România a căzut pe cea mai slabă poziţie ocupată vreodată în clasamentul FIFA
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:45

Cum transformăm obiectele uitate în artă: Monica Ioniță și proiectul „Vechi ca Nou”

Pentru Monica Ioniță, un obiect vechi nu este neapărat un obiect care trebuie aruncat. Poate fi o poveste care așteaptă să fie spusă din nou,...

Cum transformăm obiectele uitate în artă: Monica Ioniță și proiectul „Vechi ca Nou”
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:43

VIDEO | Mașină versus autocar. De ce să pleci la drum lung fără propriul vehicul

În cadrul conferinței internaționale „Impact SEE”, peste 200 de speakeri din business, tech și politic au urcat pe 3 scene pentru a da mai...

VIDEO | Mașină versus autocar. De ce să pleci la drum lung fără propriul vehicul
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 12:47

Lista evenimentelor unde te poți distra alături de întreaga familie în București în weekendul 9-10 octombrie

Locuitorii Capitalei au la dispoziție în acest weekend festivaluri pentru copii, spectacole de animație, spectacole de teatru, lecturi pentru...

Lista evenimentelor unde te poți distra alături de întreaga familie în București în weekendul 9-10 octombrie