Bucureşti FM, Radio România Actualităţi şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, organizează în cadrul celei de-a VI a Ediţii a manifestării „Folk fără vârstă”, un spectacol-concurs în sala de festivităţi a Complexului studenţesc „LEU”.
Evenimentul va avea loc in data de 19 aprilie, începând cu ora 20.30.
Prima manifestare de acest gen, organizată anul trecut, s-a bucurat de un deosebit succes, ceea ce a făcut ca deopotrivă, studenţii gazdă ca şi organizatorii, să-şi dorească această nouă întâlnire.
În prima parte, cu ajutorul prezentatoarei Maria Gheorghiu, ea înăşi o apreciată cantautoare, va avea loc concursul de creaţie şi interpretare, studenţilor câştigători fiindu-le acordate nu numai diplome, ci şi chitare şi alte instrumente muzicale, asigurate de către sponsorul S.C. HORA Reghin S.A.
În cea de a doua parte a manifestării, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, Ovidiu Mihăilescu, Ţapinarii şi Mircea Vintilă, vor susţine un concert.
Intrarea este liberă.
Toate câmpurile sunt obligatorii.