Ascultă Radio București FM Live

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian – program și bilete disponibile

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian – program și bilete disponibile
Foto: Sursa foto: Comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 5 aprilie 2024, 12:25

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

Cu o selecție variată de filme ce surprind aspecte diferite ale vieții și culturii palestiniene, cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian promite să fie cu adevărat memorabilă.

Sursa foto: Comunicat de presa

Filmul ce va deschide festivalul la Sala Luceafărul din București este „Bye Bye Tiberias”, un documentar intim, de neratat, regizat de Lina Soualem, care explorează povestea a patru generații de femei palestiniene și moștenirea lor comună a separării.

Acest film a fost prezentat și apreciat la festivaluri de prestigiu precum Venice International Film Festival 2023 și Toronto International Film Festival 2023. Proiecția va fi urmată de o discuție online moderată de Mirona Radu, director artistic al festivalului, cu Lina Bokhary, Directorul Departamentului de Cinema al Ministerului Culturii Palestiniene.

Începând de vineri, 19 aprilie, proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului. „Farha”, în regia lui Darin J. Sallam, urmărește povestea emoționantă a unui tată hotărât să-și protejeze fiica în mijlocul violenței din Palestina anului 1948.

„A House in Jerusalem”, regizat de Muayad Alayan, aduce în prim-plan misterul și trecutul unei case vechi din Ierusalim, în timp ce „Foragers”, un documentar semnat de Jumana Manna, surprinde lupta palestinienilor pentru supraviețuire în ciuda riscurilor de a fi urmăriți de forțele militare israeliene.

„Mediterranean Fever”, o dramă-thriller plină de umor regizată de Maha Assal, oferă o explorare complexă a vieții palestiniene și a dilemelor personale ale protagonistului. Acest film a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun scenariu la Cannes International Film Festival 2022.

Documentarul „There was nothing here before”, regizat de Yvann Yagchi, care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam în acest an, surprinde o explorare emoțională a prieteniei și identității palestiniene.

Sursa foto: Comunicat de presa

„Alam”, multipremiat la Festivalul Internațional de Film de la Cairo, este filmul ce va încheia proiecțiile din București, oferind o poveste complexă despre viața tinerilor palestinieni și deciziile cu repercusiuni majore. Firas Khoury, regizorul acestui film, va fi prezent la proiecție și va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Festivalul va continua în Cluj-Napoca, la Cinema Victoria, duminică 28 aprilie, prezentând publicului clujean filmele „Foragers”, „Bye Bye Tiberias” și „Alam”.

Biletele pentru proiecțiile festivalului sunt acum disponibile pentru achiziționare:

Pentru mai multe detalii despre festival, puteți să accesați site-ul ccmd.ro.

București FM este partener media al evenimentului.

Program:

București

Sursa foto: Comunicat de presa

Joi, 18 aprilie, Sala Luceafărul

Ora 19:00 Deschiderea celei de-a cincea ediții a Festivalului Filmului Palestinian cu filmul documentar Bye Bye Tiberias. Proiecția va fi urmată de o scurtă intervenție online a Linei Bokhary, Directorul Departamentului de Cinema al Ministerului Culturii Palestiniene.

BYE BYE TIBERIAS
Regie: Lina Soualem
Documentar, 82 min, Franța, Belgia, Palestina, Qatar, 2023

Sinopsis: Cu mulți ani în urmă, după ce a părăsit satul palestinian pentru a-și urma visul în actorie în Franța, Hiam Abbass se întoarce acasă cu fiica sa, într-un documentar intim ce explorează povestea a patru generații de femei și moștenirea lor comună a separării.

Venice International Film Festival 2023, Toronto International Film Festival 2023, CPH:DOX 2024

Vineri, 19 aprilie, Cinema Muzeul Țăranului

Sursa foto: Comunicat de presa

Ora 18:00 FARHA
Regie: Darin J. Sallam
Dramă, 92 min, Iordania, Suedia, 2021

Sinopsis: Pe măsură ce violența izbucnește în Palestina anului 1948, un tată își ascunde fiica de 14 ani într-o pivniță încuiată și îi promite că se va întoarce.

Toronto International Film Festival 2021, Busan International Film Festival 2021, Câștigător al Best Youth Feature Film la Asia Pacific Screen Awards 2021

Ora 20:00 A HOUSE IN JERUSALEM
Regie: Muayad Alayan
Dramă, 103 min, Palestina, Marea Britanie, Germania, Olanda, Qatar, 2023

Sinopsis: Rebecca se mută cu tatăl său din Marea Britanie în Ierusalim, în speranța că un nou început o va ajuta să se vindece după moartea bruscă a mamei sale. Însă în noul lor cămin dintr-o veche casă din Valea Fantomelor, încep să se petreacă evenimente misterioase. Rebecca este învinuită pentru aceste evenimente și hotărâtă să descopere adevărul, se avântă într-o călătorie plină de enigme prin labirintul străzilor vechi ale Ierusalimului și prin umbrele întunecate ale casei lor.

Rotterdam International Film Festival 2023, Glasgow International Film Festival 2023, International Film Festival of India

Sursa foto: Comunicat de presa

Sâmbătă, 20 aprilie, Cinema Muzeul Țăranului

Ora 18:00 FORAGERS
Regie: Jumana Manna
Documentar, 65 min, Palestina 2022

Sinopsis: Filmul surprinde lupta palestinienilor din Înălțimile Golan, Galileea și Ierusalim pentru supraviețuire, în timp ce caută și culeg plante sălbatice pentru a-și hrăni familiile, în ciuda riscurilor de a fi urmăriți de forțele militare israeliene.

CPH:DOX 2023, DOK Leipzig 2022

Ora 19:30 MEDITERRANEAN FEVER – Regie: Maha Assal
Dramă, thriller, 108 min, Palestina, Germania, Franța, Cipru și Qatar, 2022

Sinopis: Waleed locuiește în Haifa, cu soția și copiii lui, și visează la o carieră ca scriitor, în timp ce suferă de depresie cronică. El se apropie de vecinul lui, un escroc, având un plan în minte. Planul se transformă însă într-o prietenie neașteptată între cei doi bărbați, care îi poartă într-o călătorie presărată cu momente întunecate. În această dramă-thriller plină de umor, Maha Haj conturează un portret delicat al vieții palestiniene. Ea duce la extrem personajul Waleed, reflectând astfel starea unei întregi societăți.

Cel mai bun scenariu la Cannes International Film Festival 2022, Sarajevo Film Festival 2022, Melbourne Film Festival 2022

Duminică, 21 aprilie, Cinema Muzeul Țăranului

Sursa foto: Comunicat de presa

Ora 17:00 THERE WAS NOTHING HERE BEFORE
Regie: Yvann Yagchi
Documentar, 70 min, Elveția, 2024

Sinopsis: Cineastul elvețian de origine palestiniană, Yvann Yagchi, este intrigat atunci când unul dintre prietenii săi din copilărie se mută într-o așezare israeliană în Cisiordania. El călătorește în Palestina pentru prima dată, în efortul de a înțelege și de a se reconecta cu rădăcinile sale. O explorare emoțională a prieteniei și identității, prin brutalitatea ocupației și un strigăt pentru supraviețuirea culturii palestiniene.

Rotterdam Film Festival 2024, Visions du Reel 2024

19:00 ALAM*
Regie: Firas Khoury
Dramă, 104 min, Franța, Tunisia, Palestina, Qatar, Emiratele Arabe Unite

Sinopsis: Tamer și prietenii lui duc o viață tipică a unor tineri palestinieni – până când frumoasa Maysaa sosește. Pentru a o face fericită, Tamer este de acord să participe la o operațiune misterioasă numită ALAM.

Sursa foto: Comunicat de presa

Golden Pyramid Award for Best Film, Youssef Cherif Rizkallah’s Audience Award, și Best Actor Award, Cairo International Film Festival 2022, Young Jury Award la Cinemamed Festival 2022

*Proiecție specială în prezența regizorului Firas Khoury, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu acesta.

Cluj – Napoca

Duminică, 28 aprilie, Cinema Victoria

Ora 15:00 FORAGERS – Regie: Jumana Manna – Documentar, 65 min, Palestina 2022

Sinopsis: Filmul surprinde lupta palestinienilor din Înălțimile Golan, Galileea și Ierusalim pentru supraviețuire, în timp ce caută și culeg plante sălbatice pentru a-și hrăni familiile, în ciuda riscurilor de a fi urmăriți de forțele militare israeliene.

CPH:DOX 2023, DOK Leipzig 2022

17:00 BYE BYE TIBERIAS
Regie: Lina Soualem
Documentar, 82 min, Franța, Belgia, Palestina, Qatar, 2023

Sinopsis: Cu mulți ani în urmă, după ce a părăsit satul palestinian pentru a-și urma visul în actorie în Franța, Hiam Abbass se întoarce acasă cu fiica sa, într-un documentar intim ce explorează povestea a patru generații de femei și moștenirea lor comună a separării.

Venice International Film Festival 2023, Toronto International Film Festival 2023, CPH:DOX 2024

Ora 19:30 ALAM*
Regie: Firas Khoury
Dramă, 104 min, Franța, Tunisia, Palestina, Qatar, Emiratele Arabe Unite

Sinopsis: Tamer și prietenii lui duc o viață tipică a unor tineri palestinieni – până când frumoasa Maysaa sosește. Pentru a o face fericită, Tamer este de acord să participe la o operațiune misterioasă numită ALAM.

Golden Pyramid Award for Best Film, Youssef Cherif Rizkallah’s Audience Award, și Best Actor Award, Cairo International Film Festival 2022, Young Jury Award la Cinemamed Festival 2022

*Proiecție specială urmată de Q&A online cu regizorul Firas Khoury

Congres PNL – Două rezoluţii adoptate: se cere demisia lui Veştea, Bode, Bogdan, Thuma şi Gorghiu
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 15:34

Congres PNL – Două rezoluţii adoptate: se cere demisia lui Veştea, Bode, Bogdan, Thuma şi Gorghiu

„Congresul reconfirmă deciziile luate de Biroul Politic Naţional extins în legătură cu situaţia politică din ultimele 60 de zile, Partidul...

Congres PNL – Două rezoluţii adoptate: se cere demisia lui Veştea, Bode, Bogdan, Thuma şi Gorghiu
Patru zile de veme călduroasă şi disconfort termic în Bucureşti, dar și perioade cu furtuni şi grindină
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 14:21

Patru zile de veme călduroasă şi disconfort termic în Bucureşti, dar și perioade cu furtuni şi grindină

Astfel, până luni dimineaţa la ora 9:00, vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu...

Patru zile de veme călduroasă şi disconfort termic în Bucureşti, dar și perioade cu furtuni şi grindină
UPDATE: Congres Extraordinar al PNL. Se decide noua structură de conducere a partidului
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 13:01

UPDATE: Congres Extraordinar al PNL. Se decide noua structură de conducere a partidului

Conform anunţului oficial, la eveniment au fost convocaţi 2.500 de liberali şi şi-au înregistrat prezenţa 1.793 de delegaţi, reprezentând...

UPDATE: Congres Extraordinar al PNL. Se decide noua structură de conducere a partidului
CM 2026 – CM 2026: Japonia a câştigat meciul 1.000 al Cupei Mondiale
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 11:18

CM 2026 – CM 2026: Japonia a câştigat meciul 1.000 al Cupei Mondiale

Selecţionata Japoniei a învins echipa Tunisiei cu scorul de 4-0, în meciul cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale de fotbal, arbitrat de...

CM 2026 – CM 2026: Japonia a câştigat meciul 1.000 al Cupei Mondiale
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 11:09

Ministerul Sănătăţii: recomandări către populaţie, pentru a trece cu bine de valul de căldură

Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, recomandări ale medicilor către populaţie, în contextul temperaturilor care cresc....

Ministerul Sănătăţii: recomandări către populaţie, pentru a trece cu bine de valul de căldură
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 08:43

RO-ALERT, la Tulcea

Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, azi noapte, un nou mesaj RO-ALERT. Notificarea a fost emisa in jurul orei 2:00 dimineața....

RO-ALERT, la Tulcea
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 06:03

STRĂZI DESCHISE – Program artistic – 21 iunie

Duminică, 21 iunie 16:00 – 21:00: Cercul Militar Național, Energy Lounge. 18:00 – 19:30: Traseu itinerant Palatul CEC → Ateneul Român,...

STRĂZI DESCHISE – Program artistic – 21 iunie
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:51

Solstiţiul de vară are loc duminică

Solstiţiul de vară are loc, anul acesta, duminică, la ora 11.24. Ziua de 21 iunie va fi cea mai lungă din an şi marchează începutul verii...

Solstiţiul de vară are loc duminică