VIDEO: Ai vrea să îți reinventezi zilnic ținutele din garderoba ta?

Află că fără să cunoști anumite lucruri despre stilurile vestimentare, mixarea culorilor și fără să practici frecvent compunerea de ținute, e aproape imposibil.

De ce?

Pentru că mai mult ca sigur ai în garderoba ta mai multe stiluri vestimentare, motiv pentru care ți se pare că nimic nu merge cu nimic și cumva ai dreptate. Soluția? Să identifici care este stilul tău vestimentar și cu această claritate în minte să compui mai ușor ținute diverse din puține haine.

Referitor la combinarea culorilor, este și aceasta o știință, însă ține tare mult și de îndrăzneala ta. Frica de a nu greși te ține cumva blocată în ținute all black și asta te face să te simți anost îmbrăcată ba chiar tristă, pentru că excesul de negru ne influențează în mod negativ starea emoțională pe termen lung.

Și în plus e vorba de exercițiu. Știi vorba aia, teoria ca teoria da practica ne omoară! Cam așa e și cu ținutele. E nevoie de exercițiu pentru a compune ținute bune.

Urmărește clipul emisiunii Lifestyle BucurestiFM  – Reinventare din garderoba personală și vezi cum Larisa, se bucură de aceleași haine, în noi ținute.

Te invit să ne asculți în fiecare duminică, ora 12:10, pe 98,3 FM și să descoperi cum poți și tu să ai un stil vestimentar wow fără să cheltui o avere pentru asta. Totul în rubrica, Profil de stil cu Dana Tacea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.