Handbalistele României se pregătesc să cucerească Japonia

Foto: Olga Stancu

Echipa naţională a României va participa între 30 noiembrie şi 15 decembrie la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia.

Handablistele noastre fac parte din Grupa C, alături de Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal şi Kazahstan.

România are trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015).

La ediţia din 2017, România s-a clasat pe locul 10.

Foto: Olga Stancu

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Tomas Ryde este de părere că ” avem o grupă grea, întâlnim naţiuni cu jocuri diferite şi trebuie să pregătim un joc defensiv diferit. Sper să reuşim un joc bun în prima fază, pentru că în grupele principale va fi o cu totul altă competiţie unde vom întâlni Rusia, Suedia, China, Japonia…” a spus antrenorul suedez.

Foto: Olga Stancu

Astăzi, fetele s-au antrenat în Sala Apollo din Capitală.

Cristina Neagu, a declarat, și ea, că este greu ca prima reprezentativă să obţină o medalie la Campionatul Mondial din Japonia precizând că îşi doreşte un loc în primele 6 care asigură participarea la turneele de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.