Serviciul de termoficare ar putea fi delegat azi către Termoenergetica!

arhiva

Cornel Dinu, Rodica Popescu Bitănescu și Andrei Șerban ar putea deveni cetățeni de onoare a Municipiului București, potrivit unor proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București.

De asemenea primarul general Gabriela Firea propune o rectificare bugetară prin care ar urma să se diminueze veniturile municipalității cu 126,3 milioane de lei.

Potrivit documentului, bugetele Administrației pentru Consolidarea Clădirilor și ale Administrației Spitalelor se vor diminua cu 21 de milioane de lei respectiv 30 milioane de lei.

În schimb, se majorează bugetul Administrației Cimitirelor cu 5,7 milioane lei, cel al Clubului Sportiv Municipal cu 2 milioane de lei precum și bugetele mai multor teatre aflate în subordinea municipalității.

Un alt proiect pe ordinea de zi se referă la amenajarea piesagistică a Parcului Unirii, lucrări estimate la 8,5 milioane de lei.

Potrivit primarului general Gabriela Firea, pe ordinea suplimentară a ședinței Cosiliului General al Muncipiului București se va afla un proiect de hotărâre prin care serviciul de termoficare va fi delegat către noua Companie Municipală Termoenergetica, după ce Curtea de Apel București a hotărât luni ca RADET să intre în faliment.

Pe ordinea de zi a ședinței se află, deocamdată, doar un proiect prin care RADET este împuternicită să înceapă procedura de achiziționare a energiei termice în zonele deficitare respectiv Aviației-Pipera, Colentina-Fundeni. Ar fi vorba despre o schimbare de paradigmă, deoarece ELCEN nu mai dispune de CET-uri în zona de nord-est a Capitalei, iar achiziția de energie termică de la alți producători ar putea fi primul semnal al destrămării monopolului Electrocentrale București SA pe piața bucureșteană a energiei termice.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.