VIDEO: Alina Eremia – „Mai am foarte multe de demonstrat”!

Sursa foto: Cosmin Boroiu

Într-o zi de marți, fără ceasuri rele, ci cu muzică bună, Alina Eremia a dat „Neața!” celor doi matinali, Marius și Alex, povestind despre noul single „Printre cuvinte” și viitoarele proiecte.

Întrebată despre „Promite-mi”, Alina Eremia punctează: „Eu și Motanul suntem „vinovați” pentru versurile piesei. Dacă ai probleme în dragoste și ai o altă durere, crede-mă că o să uiți de celelalte.”

Dacă vrei să afli cum s-a descurcat Alina la Google challenge, unde a fost în vacanță, ce orașe iubește în România, în ce oraș și-ar dori să trăiască, vezi VIDEO.

Artista recunoaște că ar vrea să știe să cânte la harpă: „Comparativ cu pianul, mi se pare mai greu.”

De altfel, dorința sa de a învăța mereu este explicată imediat: „Nu sunt o persoană autosuficientă, ba chiar sunt destul de critică. Sunt super exigentă și vreau foarte mult de la mine. Vreau să îmi îmbunătățesc și abilitățile la pian. Când pot, studiez.”

Sursa foto: Cosmin Boroiu

Despre noul single, „Printre cuvinte”, Alina spune: „E vorba despre necomunicarea într-o relație și care sunt efectele negative. Comunicăm foarte mult superficial. Oamenii comunică din ce în ce mai puțin real, se întreabă din ce în ce mai rar ce fac. Într-o relație, mi se pare că după 3 luni, dacă nu știi să comunici și nu sunteți pe aceeași frecvență, se rupe.”

Alina Eremia consideră că din punct de vedere muzical este la jumătatea cursei: „Mai am foarte multe de demonstrat. Asta e frumusețea lucrurilor, să ai mereu de demonstrat.”

Alina va avea un concert pe 23 noiembrie, la Berăria H.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.