Cinema şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 28 octombrie

CINEMA

* La Cinema Muzeul Ţăranului au loc două proiecţii speciale.

– De la ora 16:30, în cadrul evenimentului „Moşteniri coregrafice – Începuturi”, ce prezintă începuturile artei coregrafice româneşti şi o platformă online pe care vor fi încărcate materialele de documentare (arhive, documente scrise, interviuri cu personalităţi din lumea dansului), rulează şi un prim film dintr-o serie de documentare care să acopere întreaga perioadă a evoluţiei dansului, din 1900 până în prezent. Primul documentar prezintă patru personalităţi artistice: Floria Capsali, Anton Romanowski, Mitiţă Dumitrescu, Elena Penescu-Liciu.

– De la ora 19:30, în prezenţa echipei, este proiectată ultima versiuni de montaj a documentarului despre un mod de viaţă pe cale de dispariţie „Ultima transhumanţă”, care reprezintă rezultatul unui proiect artistic, etnografic şi sociologic ce a durat 12 ani şi însumează călătorii de peste 50.000 km în 6 ţări: România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Turcia. Regizorul Dragoş Lumpan a mers la drum cu ciobanii în căutarea păşunilor, a dormit ca ei sub cerul liber, unde îi prindea noaptea, indiferent de anotimp, a mâncat cu ei şi a observat că ei trăiesc într-o altă lume, într-un alt timp, într-un calendar cvasi-cosmic. Dialogurile sunt în 6 limbi; filmul are subtitrare în limba română chiar şi pentru momentele vorbite în română, aşa că poate fi urmărit şi de persoanele cu deficienţe de auz.

* În cadrul seriei de proiecţii cinematografice urmate de dezbateri reunite sub titlul „Poveşti de viaţă rome. O altă perspectivă”, de la ora 19:00, la Cinema Elvira Popescu rulează documentarul „Toto şi surorile lui” filmat de Alexander Nanau într-un vérité necruţător, cu intervenţii minime, şi montat cu răbdare într-o structură pe cât de onestă pe atât de emoţionantă, ca să permită un acces fără precedent în ghetoul din Ferentari, în penitenciare şi în tribunale. Acest lungmetraj este însoţit de scurtmetrajul  „Împreună”, realizat de Toto Horvath. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu protagoniştii filmului.

* Centrul Ceh (Strada Ion Ghica, nr. 11) reia programul Documentary Mondays cu proiecţia, de la ora 20:00, a portretului „Film Adventurer Karel Zeman”, în care Tomás Hodan prezintă viaţa, munca şi moştenirea artistică a lui Karel Zeman, un adevărat magician al marelui ecran. Fără efecte digitale, acesta a oferit audienţei din întreaga lume posibilitatea de a călători în preistorie, pe Lună şi în adâncul mării. Când a fost întrebat de ce face filme,  Zeman a răspuns „De ce fac filme? Sunt în căutarea unei terra incognita, o lume în care niciun regizor n-a aşezat piciorul încă, o planetă pe care niciun regizor nu şi-a pus steagul de cuceritor, o lume care există numai în basme.”

DANS

De la ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti începe o reprezentaţie cu spectacolul de dans contemporan „Mediterranea” al Companiei Daniele Cipriani, a cărui coregrafie este semnată de Mauro Bigonzetti, adus în România de Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură.

 

MUZICĂ

Green Hours prezintă, de la ora 20:00, concertul susţinut de Atom String Quartet, una dintre cele mai bune formaţii de jazz din Polonia alcătuită din: Dawid Lubowicz – vioară, Mateusz Smoczyński – vioară, Michał Zaborski – viola şi Krzysztof Lenczowski – violoncel.

 

EXPOZIŢIE

* De la ora 18:00, se deschide Expoziţia „Bucureşti – Oraş Art Deco” în spaţiul expoziţional al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Expoziţia face parte dintr-un proiect mai amplu, iniţiat de Asociaţia Igloo Habitat şi Arhitectură şi platforma Bucureşti: Modernism Art Deco, cofinanţat de Ordinul Arhitecţilor din România şi desfăşurat în perioada 25 octombrie – 11 noiembrie.

 

LITERATURĂ

* Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I” (Str. Boteanu, nr. 1) găzduieşte, de la ora 18:30, conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu”, seara urmând să se încheie cu o sesiune de autografe. Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanţi și îndrăgiți scriitori contemporani ruşi, revine în România la invitaţia Editurii Humanitas Fiction.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.