9.000 persoane de la IGSU, Serviciile de Ambulanță, Unitățile și Compartimentele de Primiri Urgențe, Salvamont și Salvaspeo incep instruirea

Acestea  vor fi pregatite pe dispecerizare integrata, coordonarea și conducerea integrată a acțiunilor operative, prim-ajutor calificat și descarcerare, CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear), pirotehnic, naval, medical, conducerea defensivă a autospecialelor, identificarea, evaluarea și monitorizarea riscurilor.

Proiectul „Multirisc Modul III” va fi semnat astazi la Centrul Integrat pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului București si este destinat îmbunătățirii pregătirii personalului IGSU, Serviciilor de Ambulanță, Unităților și Compartimentelor de Primiri Urgențe, Salvamont și Salvaspeo.

Valoarea proiectului este de aproximativ 53,2 mil. RON (11 mil. Euro) și va avea o durată de 36 de luni.

Elaborarea și derularea unor programe multidisciplinare de perfecționare va conduce la profesionalizarea resurselor umane și, implicit, creșterea calității vieții cetățenilor, contribuind totodată la reducerea timpului de răspuns la solicitările de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.

În ultimii ani, IGSU a depus eforturi considerabile în direcția achiziției unor echipamente de intervenție moderne și eficiente însă în ceea ce privește resursele umane, inclusiv personalul de intervenție, instituția nu a implementat nici un proiect de perfecționare profesională prin accesarea fondurilor europene.

Sursa foto DSU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.