Sănătatea este în mâinile tale!

Sursa foto: Olga Stancu

De Ziua mondială a spălatului pe mâini, la Școala Gimnazială „Maica Domnului” din sectorul 2, s-a dat startul campaniei de informare pentru preșcolarii și școlarii claselor primare din învățământul de stat din București, privind importanța spălatului corect pe mâini.

Sursa foto: Olga Stancu

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății indică faptul că jumătate din copii ajung să facă enterocolite.

De aceea, pentru a treia ediție a programelor de sănătate demarate de Primăria Capitalei în anul 2017, s-a stabilit ca obiectiv educarea și conștientizarea în scopul prevenției bolilor transmisibile (toxiinfecții, gripă, hepatite).

Programul este derulat de Primăria Capitalei împreună cu ASSMB și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Pentru ca cei mici să poată observa diferențele dintre o mână curată și cea nespălată, la orele de educație sanitară mâinile celor mici vor fi șterse cu un tampon steril sigilat, apoi pe o plăcuță Petri, iar monstrele vor fi trimise, cu un transport al DSV, la Spitalul Victor Babeș. După incubarea culturilor, acestea vor fi fotografiate și pozele expediate în școli și grădinițe pentru ca cei mici să poată sesiza diferențele dintre o mână curată și una murdară.

Autor: Olga Stancu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.