Restricții de trafic în Capitală!

Sursa foto: Andra Radu

În data de 15 octombrie, începând cu ora 21:45, pe Stadionul „Naţional Arena”, se va desfăşura meciul de fotbal între echipele reprezentative ale României şi Norvegiei, în cadrul preliminariilor de calificare ale EURO 2020.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier, începând cu ora 17:00, progresiv, în funcție de afluența publicului și dacă situația o va impune, astfel:

  • pe Str. Maior Coravu, între Șos. Mihai Bravu și intrarea în stadionul Național Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • pe Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în Stadionul Naţional Arena sau între Șos. Pantelimon și rondul de la intrarea în stadion, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;
  • pe Str. Tony Bulandra, între Str. Vatra Luminoasă și rond Str. Maior Coravu;
  • pe Str. Sg. Vasile Șerbănică, între Bd. Basarabia și intrarea în stadion (parcarea C);
  • pe Bd. Basarabia între Piața Muncii și Bd. Chișinău, pentru afluirea/ defluirea pietonală, dacă situația o va impune;

Șoferii sunt sfătuiți:

  • să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic;
  • să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă;
  • să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
  • să respecte semnalele polițiștilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;
  • să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.