Doina Ruști, prozatoare de 10 plus!

Doina Ruști este una din cele mai apreciate scriitoare contemporane cu romane vândute peste tot în lume. Apreciată pentru erudiție și forță epică, Doina Ruști creează lumi din care nu te mai înduri să pleci.

A scris 10 romane, dintre care amintim „Omulețul Roșu” (2004), „Zogru” (2006), „Fantoma din moară” (2008), „Lizoanca la 11 ani” (2009), „Manuscrisul fanariot” (2015) și „Mâța Vinerii”.

„Homeric”, cel de-al 11-lea roman, recent apărut în colecția Fiction LTD a Editurii Polirom, se lansează oficial astăzi, 14 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

Participă, alături de scriitoare, Paul Cernat, Cosmin Ciotloș și Bogdan Simion (Cobzarul). Ești așteptat la eveniment și la o sesiune de autografe!

Nu facem spoiler, dar îți spunem doar atât:

„Când din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bântuie o stafie, iar oamenii dispar, unul câte unul, printre dispăruți numărându-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întâmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.”

„Homeric” de Doina Ruști este recomandarea București FM!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.