”Robin Williams” sau secretele din spatele zâmbetului

O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită în această toamnă, mai ales dacă vă plac filmele de comedie și ați râs cel puțin odată la ”Mork and Mindy” sau ”Mrs Doubfire” ori la orice alt film al lui Robin Williams, ei bine o astfel de carte este chiar ”Robin Williams”, scrisă de Dave Itzkoff si apărută în traducere românească la editura Publica.

Drumul spre gloria artistică a marelui actor început într-o seară când pe scena unui club de stad-up commedy a apărut un tânăr îmbrăcat în costum cu cravată și cu o căciulă de blană pe cap, Asta în ciuda căldurii sufocante de acolo.

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comediant inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul.

Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine, multe temeri. În numerele sale de comedie și în celebrele sale filme precum Dead Poets Society, Good Morning, Vietnam, The Fisher King, Aladdin și Mrs. Doubtfire, Robin Williams și-a exprimat nelimitatul talent de improvizaţie, dând viaţă personajelor și recurgând la umor pentru a scoate la iveală adevăruri mai profunde.

Itzkoff ne mai arată și cât de mult s-a luptat Robin cu dependenţa, depresia și, la finalul vieţii, cu acea boală invalidantă, care l-a afectat în moduri rămase necunoscute fanilor săi. Bazată pe mai mult de o sută de interviuri originale cu membri ai familiei, prieteni și colegi, precum și pe o cercetare atentă a arhivelor, cartea este o perspectivă nouă și originală asupra unui actor a cărui activitate a atins coarda sensibilă a unui număr colosal de oameni.

Cu toate acestea Robin Williams omul despre care toti credeau că stiu totul rămâne o enigmă. Ne-a lăsat multe filme care ne mai descrețesc si acum fruntile si dintre cei patru copii o fiică Zelda Williams care i-a calcat pe urme devenind la rândul ei actriță.

Se pot spune multe despre Robin Williams, se pot spune multe despre biografia scrisă cu atâta suflet de Dave Itzkoff dar eu nu va mai spun decât un singur lucru: Nu veti lăsa cartea din mână până când nu veti întoarce si ultima pagină!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.