MAE: Vreme severă în Irlanda

Foto: Arhiva

Dacă vreti să călătoriti in Irlanda, trebuie să stiti ca astăzi sunt în vigoare mai multe atentionări cod portocaliu şi galben de vânt puternic, ploi torenţiale şi inundaţii, în regiunile Galway, Mayo, Clare, Cork, Kerry si Limerick.

Potrivit Mnisterul Afacerilor Externe (MAE), si Grecia este afectată de fenomene meteo extreme.

Astăzi, in mai multe regiuni vor fi averse puternice însoţite de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Vântul va atinge viteze medii de 65 – 80 km/h, cu unele rafale de 100 – 130 km/h, care pot fi mai severe în regiunile de coastă, iar în restul teritoriului Irlandei vântul va avea viteze medii de 50 – 65 km/h, cu intensificări pe alocuri de până la 100 km/h.

Pe cale de consecinţă, vântul puternic şi ploaia torenţială vor conduce la inundaţii de coastă.

Alerta este în vigoare pentru perioada 3 octombrie, ora 18.00, – 4 octombrie, ora 3.00.

MAE mai arată că, până în prezent, aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor.

Cetăţenii români care călătoresc înspre sau dinspre Irlanda pot verifica actualizările postate pe site-ul aeroportului, la adresa: https://www.dublinairport.com/latest-news.

În acest context, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate pot folosi aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.