Trafic restricționat în mai multe zone din București, în acest weekend

Până duminică, traficul rutier va fi restricționat în mai multe zone din Capitală, având în vedere desfăşurarea unor evenimente.

În perioada 27-29 septembrie, între orele 19.30-21:30, se va desfășura evenimentul cultural “Simfonia Apei” în Piața Unirii – Fântâni Unirii.
Astfel, în zilele menționate se va restricționa traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).
Rute ocolitoare:
– Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Corneliu Coposu;
– Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Spl. Unirii;
– Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.

Sâmbătă pe 28 septembrie, între orele 16.00 – 20.00, se va organiza o acțiune publică de protest.
Intre orele 18.00 – 19.30, traficul rutier se va restricționa, pe banda I, pe traseul:
Piața Victoriei (trotuarul Muzeului Antipa) – traversare pe la Parcarea TNT – încadrare pe banda I de circulație pe Bd. Lascăr Catargiu (în dreptul Magazinului Orange) – continuare pe Bd. Lascăr Catargiu spre Piața Romană – Piața Romană – Bd. Gheorghe Magheru – punct final Bd. Gheorghe Magheru intersecție cu Str. George Enescu.

Tot sâmbătă, între orele 08.00 – 13.00, se va organiza un eveniment educativ – religios denumit „Copii în cross, în jurul bisericii”, desfăşurat pe următorul traseu:
– Parohia Acoperământul Maicii Domnului de pe Aleea Pasărea de Aur nr. 24 – Aleea Danaide – dreapta pe Str. Valea Ialomiței – dreapta pe Aleea Domnișoara Pogany – dreapta pe Aleea Muza Adormită – stânga pe Aleea Pasărea de Aur, cu alergare în jurul bisericii – punct final în fața Parohia Acoperământul Maicii Domnului de pe Aleea Pasărea de Aur nr. 24.

Duminică, în zona Piaţa Arcului de Triumf – Piaţa Victoriei, între orele 10.00 – 18.00, va avea loc „Race for the cure România”.

Între orele 10.00 – 11.30, va avea loc un cross pe următorul traseu:
– Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle – Bd. Constantin Prezan (restricționare totală) – Șos. Kiseleff (închidere totală, între Piața Arcului de Triumf și Piața Victoriei) Bd. Aviatorilor (pe trotuarul de pe partea dreaptă a sensului de circulație dinspre Piața Charles de Gaulle către Piața Victoriei) – Piața Charles de Gaulle cu traversare pe la Hotel Helveția) – Bd. Aviatorilor (trotuarul adiacent Parcului Regele Mihai I) – Aleea Arcul de Triumf (intrare din Bd. Aviatorilor – zona ExpoFlora – Piața Charles de Gaulle.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 07.00-15.00, se va restricționa  accesul auto pe breteaua adiacentă Parcului Regele Mihai I, perimetrul cuprins între Piața Beijing (intrare Pescăruși) și Piața Charles de Gaulle, iar între orele 06.00 – 15.00, se va închide breteaua din fața statuii Charles de Gaulle de la intrarea în Parcul Regele Mihai I.

Rute alternative:

–  Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Alexandru Averescu – Bd. Ion Mihalache – Str. Buzești;

–  Bd. Ion Mihalache – Bd. Banul Manta – Șos. Nicolae Titulescu – Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare;

Tot duminică în zona Pădurii Băneasa, între orele 08.00 – 15.00, se va organiza o competiție sportivă denumită „Băneasa Race”.
Se va restricționa traficul rutier între orele 09.00 – 14.30, pe segmentul de drum cuprins între Aleea Privighetorilor și Aleea Padina și pe Str. Vadul Moldovei, segmentul cuprins între Poligonul de Tir Sportiv Iosiv Sârbu și intersecția cu Drumul Pădurea Pusnicu.

Sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 – 22.30, se va organiza un eveniment cultural-artistic denumit “Blockparty în District 40”.
Pentru buna desfășurare a activității, începând cu orele 06.00, se va restricționa traficul rutier pe Str. Ion Luca Caragiale, de la intersecția cu Str. Jean Luigi Calderon și Str. Grădina Icoanei până la intersecția cu Str. C.A. Rosetti și Maria Rosetti.

De asemenea, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 – 22.00, va fi organizat un eveniment cultural-artistic denumit “Festivalul de fotografie”, desfăşurat pe str. Uranus nr. 150, în dreptul clădirii The Ark. Pentru acest lucru se va restricţiona traficul rutier pe breteaua de acces care face legătura între Calea Rahovei şi Str. Uranus.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.