VIDEO: DJ Project – „Sound-ul DJ Project nu e tipic”

Sursa foto: Cosmin Boroiu

E sau nu Mercur Retrograd? Care sunt cele 4 camere potrivite pentru fiecare?

La aceste întrebări și la multe altele au răspuns Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea) aka DJ Project. În noua formulă, alături de Andia, au vorbit despre noul single – ”Retrograd”.

Sursa foto: Cosmin Boroiu

Băieții explică de ce au avut colaborări cu mai multe voci feminine și spun răspicat faptul că ei nu au înlocuit niciodată pe nimeni. Lucrurile s-au așezat natural, cum trebuia să fie.

„În 20 de ani au fost doar 3 fete. Nu am dat afară pe nimeni. Trebuie să fii nebun, când ai 130 de concerte pe an, să dai solista afară.”

Despre faptul că ei au mereu un nou sound, cei doi spun: „DJ Project au un sound special și specific. Fiecare piesă nu are legătură cu cealaltă. De exemplu, la Depeche Mode știi că ăla e stilul lor. Dar, la noi nu s-a folosit nici măcar un sunet de la o piesă la alta. Ele transmit mesaje de dragoste, dar sound-ul DJ Project nu e tipic.”

Dacă vrei să afli cum e procesul creativ, de la ce pleacă următorul single, în ce țară masterizează, cum li s-a alăturat Andia, care e povestea clipului, vezi VIDEO.

Gino este extrem de încântat de această piesă: „De foarte mult timp nu am mai simțit că o piesă este atât de bună precum „Retrograd”. Am un feeling special legat de ea.”

Filmările pentru videoclip au fost extrem de solicitante, cei la de DJ Project au filmat nu mai puțin de 12 ore: „Nu am mai făcut asta niciodată, a fost extrem de greu, dar a meritat. Am avut o echipa fresh, profesionistă, care a reușit să creeze un clip de imagine impecabil. Totul se potrivește cu energia piesei. A fost obositor și plăcut în același timp. Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să spun că acesta este cel mai solicitant clip din toată cariera mea – dar și videoclipul arată pe măsură.”

Andia este noul membru al proiectului DJ Project, o prezență fresh cu o voce specială, care oferă o energie aparte piesei „Retrograd”. Andia este extrem de încântată să colaboreze cu un brand muzical atât de longeviv precum DJ Project, care se află în topuri de peste 18 ani.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.