„Secretele Atelierelor” și ale artiștilor!

O legendă a Bucureștiului este legată de o întâlnire stranie, nocturnă, între George Enescu, cel a cărui memorie românii o cinstesc, astăzi, printr-un festival international ce-i poartă numele, și pictorul Ștefan Luchian, ale cărui flori zugrăvite în tablouri ne înseninează și astăzi sufletul.

Întâlnirea s-a petrecut atunci când Ștefan Luchian era foarte bolnav, iar nopțile erau pentru el lungi și chinuitoare. Într-o noapte, o siluetă ca o umbră a intrat în camera lui în cea mai deplină liniște. A scos o vioară și a început să cânte. A continuat să cânte toată noaptea. Aproape de ivirea zorilor, înainte a de a pleca, umbra a spus : ”Sunt George Enescu”. Nu se știe dacă această întâmplare este adevărată dar întotdeauna a fost reală  complementaritatea bine temperată dintre arte.

Pentru a veni în sprijinul celor care fie că au fost la concert, fie că au ascultat concertele la radio sau în aplicație, ori că au fost în Piața Festivalului dar și cei care nu au apucat încă să asculte ceva, pentru toți organizatorii, Festivalului Internațional George Enescu lansează o invitație inedită: Ateliere de Artă deschise în 21-22 septembrie 2019 în București.

Ultimul weekend de întâlniri memorabile în spațiile de creație ale artiștilor vizuali, într-o ultimă incursiune, în spațiile de creație ale artiștilor vizuali bucureșteni, în cadrul Atelierelor de Artă Deschise în București, eveniment ce se va încheia odată cu ediția de anul acesta a Festivalului Internațional George Enescu.

Weekendul acesta, sâmbătă și duminică, 21 – 22 septembrie 2019, în intervalul orar 12:00–20:00, studiourile creative a 53 de artiști vizuali cu specializările pictură, sculptură, grafică, ceramică, sticlă, metal, textile sunt deschise publicului pentru vizitare.

Profilurile artiștilor vizuali și hărțile amplasării spațiilor de creație, deschise pentru vizitare, sunt disponibile pe site-ul www.ateliere.net.

Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiați și de opțiunea de ghidare prin GPS în aplicația ATELIERE, disponibilă pe platformele iOS și Android.

Ediția specială de Ateliere de Artă Deschise în București este organizată în cadrul Proiectului Cultural „Contemporanii”, sub egida Festivalului Internațional George Enescu.

În cadrul acestui eveniment, accesul publicului este liber.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.