La mulți ani, București!

Astăzi, 20 septembrie, se împlinesc 560 de ani de la prima mențiune documentară a Bucureștiului, într-un hrisov prin care domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori, micii feudali.

Tradiţia arată că întemeierea Bucureștiului s-a întâmplat pe vremea ciobanului Bucur, conform unei consemnări scrise din anul 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

De această tradiție este legată și o legendă care spune că Dâmboviţa, fiica unui pădurar sărac, știa toate secretele, toate potecile şi cărările pădurii în care locuia alături de tatăl ei, iar într-o zi, prinţul Munţilor se rătăceşte prin pădure. O întâlneşte pe Dâmboviţa, care îl ajută, dar prinţul este atras iremediabil de frumuseţea ei şi o cere de nevastă. Însă Dâmboviţa îi promisese mâna lui Bucur, ciobanul din vecinătatea pădurii. Atunci, în semn de mulţumire pentru ajutorul primit, prinţul i-a oferit fetei un cuţitaş şi o sfârlează de lemn care îndeplinea orice dorinţă. Venind la Bucur, Dâmboviţa, a înfipt cuţitul într-o stâncă, de unde a tâşnit un izvor de apă, pe care l-a botezat Dâmboviţa, iar împreună cu iubitul său, au format un sătuc la marginea pădurii, pe malul izvorului, după numele ciobanului Bucur, bineînţeles.

Olga Stancu

O mărturie despre existenţa lui Bucur păstrată până în zilele noastre o reprezintă vechea bisericuţă de lângă Mănăstirea Radu Vodă, denumită chiar „biserica lui Bucur“, fostul paraclis al călugărilor mănăstirii.

O altă tradiţie îl consideră pe Negru Vodă ca întemeietor al Bucureştiului, prima scriere în acest sens fiind realizată de raguzanul Luccari, după o călătorie prin Ţara Românească pe perioada domniei lui Mihai Viteazul, iar o alta, datând din anul 1410, aparţinând domnitorului Mircea cel Bătrân, menţionează Bucureştiul ca fiind „Cetatea noastră“.

Nicoale Iorga descrie în „Istoria Bucureştilor”, poziţia geografică a Bucureştiului: „Odinioară, un sat de păstori şi plugari, al moşului Bucur, de unde vin moşia lui şi coborâtorii lui, Bucureştii, localitatea însăşi nefiind decât moşia Bucureştilor, a oamenilor coborâţi din acest moş care este Bucur. Aici Dâmboviţa este largă şi pe vremuri ea făcea pe amândouă malurile sale ochiuri de ape, care puteau să oprească înaintarea repede a unui năvălitor. Nu este o singură înălţime, ci pe malul de sud mai multe dealuri se înşiră, de la al Radului Vodă până la al Spirii, al Mitropoliei şi la părţile ridate de către Cotroceni… De jur împrejur se întindea codrul, care păstra numele Vlăsiei de odinioară şi din care şi până astăzi au rămas pâlcuri, care neapărat au trebuit să fie curăţate. Aceasta fără a mai pomeni de lacurile semănate în dreapta şi în stânga, care formau prin ele însele o cingătoare defensivă pentru oraşul ce rămânea să se întemeieze şi pentru cetăţuile menite să-l apere“.

Sursa foto: Olga Stancu

Documentul lui Vlad Ţepeş din 20 septembrie 1459 a fost descoperit în jurul anului 1900, foarte deteriorat şi se păstrează la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu.

Vlad Ţepeş a locuit timp de patru ani, pe perioada domniei, în cetatea Bucureşti, 18 din cele 25 de documente date de domnitor au fost emise de aici, iar la 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, emite un hrisov prin care decide ca Bucureştiul să fie una din reşedinţele domneşti ale Ţării Româneşti, cei doi fiind de fapt promotorii ridicării oraşului la rang de capitală.

Ocrotitorul Bucureştiului este Sfântul Dimitrie Cel Nou Basarabov, unul din reprezentanţii de seamă ai vieţii creştine, ale cărui moaşte sunt păstrate în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Întregul documentar îl găsiți pe rador.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.