Restricții de trafic în București!

Sursa foto: Andra Radu

În data de 21 septembrie, în intervalul orar 08:30 – 11:00, Ministerul Afacerilor Externe va organiza evenimentul sportiv „Tur Ciclist – Cupa M.A.E.” pe următorul traseu:

  • Parcarea Gara Băneasa – Șos. București-Ploiești – Piața Presei Libere –
    Șos. Kiseleff (banda IV de circulație) – Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piața
    Charles de Gaulle – Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Șos. Kiseleff
    (banda I de circulație) – Piața Presei Libere – Șos. București-Ploiești – Clubul
    Diplomaților.

Deplasarea participanților la turul ciclist se va face pe partea carosabilă, pe banda I de circulație, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și al Brigăzii Rutiere.

Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza, să circule cu prudență în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de bicicliști și să respecte semnalele polițiștilor rutieri și ale poliției locale.

Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric și să nu se deplaseze ori să staționeze pe partea carosabilă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.