Probleme și nemulțumiri în noul an studențesc!

Studenții se întorc în universități pe 1 octombrie. 2019 va fi al optulea an consecutiv în care este ignorat articolul 8 din Legea Educației Naționale. Acesta prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru acest domeniu, educația fiind în continuare subfinanțată cronic.

Fondul de burse a fost majorat cu doar 2,43%. Cu această creștere nu se pot lua noi măsuri care să vină în sprijinul studenților.

Petrișor Laurențiu Țucă, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, spune că „nu există reguli clare”.

„Există ordine de mnistru și articole de lege care ar trebui să se regăsească în regulamentele interne ale universităților. ANOSR este singurul organism care elaborează anual un raport privind responsabilitățile și drepturile studenților. La 7 ani de când a fost adoptat, există universități care nu au un cod propriu.”

La capitolul investiții de capital situația este mai gravă. Există aceeași alocare bugetară ca anul trecut, când, și așa, banii au fost mai puțini.

Nu există nici bani pentru tabere. Bugetul alocat pentru acțiuni de tineret este de 1 leu pe tânăr pe an.

O altă problemă este lipsa educației financiare în universități.

Dacă ar exista, studenții ar putea intra în programe finanțate, care i-ar putea ajuta.
Țucă vorbește și despre proiectul „Investește în tine”.

„E implementat de ceva timp și nu a ieșit niciun raport public al Guvernului care să spună că atâția tineri au accesat și beneficiat de el. Ceea ce lasă de dorit este și faptul că o singură bancă a intrat în program și aia de stat.”

În România sunt din ce în ce mai mulți studenți. Ceea ce nu este un lucru rău pentru o societate civilizată și care pune baza pe educație, însă locurile din cămine sunt puține. Dacă există, condițiile sunt precare, iar Guvernul alocă rar bugete speciale pentru amenajarea acestor spații.

„Avem din ce în ce mai multe probleme cu plagiatul în universități. Există o lege care definește plagiatul dar ar trebui să fie și în codul de etică sancțiuni clare”, mai spune Țucă.

Peste toate acestea, dar și ca o consecință, România nu mai are nicio universitate în Top 500. Asta pentru că „se punctează, în special, partea de cercetare și partea de atragere de fonduri. Iar aici stăm destul de rău”.

Cu ce probleme și nemulțumiri încep studenții noul an, am aflat, astăzi, În Comunitate, de la Petrișor Laurențiu Țucă, președintele Alianței Nationale a Organizațiilor Studențești din România.

Vezi aici arhiva emisiunii În Comunitate!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.