Destinații de vacanță – Sicilia

București FM îți prezintă o nouă destinație de vacanță – Sicilia.

Este locația perfectă pentru iubitorii de plaje superbe, de mare și de natură, sau pentru pasionații de artă, cultură, tradiție și istorie.

Sicilia este una dintre regiunile autonome ale Italiei și cea mai mare insulă din Marea Mediterană. Orașe cochete cu străduțe pietonale întortocheate, plaje superbe, un vulcan activ și deliciile bucătăriei siciliene – sunt atracții cărora nu le poți rezista.

Prinicipalele orașe sunt Palermo, Catania, Agrigento, Caltanissetta, Enna, Messina, Ragusa, Siracusa și Trapani.

Sicilia are o rețea destul de densă de șosele. Trenuri circulă între Italia continentală și Sicilia, vagoanele fiind încărcate în vapoare și trecând Strâmtoarea Messina, unde sunt descărcate și puse din nou pe șine.

Climatul mediteranean aduce ierni umede și veri fierbinți și uscate.

Precipitațiile sunt inexistente din iunie până în septembrie, iar sezonul ploios ține din octombrie până în mai, noiembrie fiind cea mai ploioasă lună. „Primăvara Siciliană” este renumită pentru florile luxuriante şi coloritul lor divers, o adevărată simfonie a culorilor.

La capitolul relaxare, Sicilia are stațiuni de vacanţă unde te poți caza în vile sau în apartamente. Cele mai bune plaje sunt în zona Giardini-Naxos, pe coasta estică.

Pozzalo, orașul cunoscut și sub denumirea de „vedere spre Marea Mediterană” este renumit pentru plajele aurite, nisipul fin și marea albastră, plaja deținând „Blue Flag”.

Avola este orașul cu una dintre cele mai curate plaje din Sicilia, cu nisip fin și alb, mare limpede și albastră. Orașul are ieșire la Marea Ionică.

Aproape toate plajele au suprafețe amenajate, cu acces plătit, șezlonguri, vestiare, baruri și alte facilități. Există însă și plaje libere, mult mai sălbatice. Cu puțin noroc, poți face baie în mare din mai până la sfârșitul lui octombrie.

Taormina este recunoscută ca fiind “Perla Mării Mediterane” și este situată pe coasta de est a insulei. A fost construită pe Muntele Tauro, iar în fundal se vede vulcanul Etna.

Renumitul teatru grec din Taormina este una dintre atracțiile turistice importante – oferă o priveliște impresionantă a coastei de est. Străduțele înguste ale Taorminei cu magazine chic, cafenele și restaurante te vor încânta. Nu trebuie să ratezi o plimbare prin grădinile publice, ce abundă în verdeață și flori multicolore.

Ar trebui să mai vizitezi Insula Stromoboli, să faci o excursie la Etnaland – cel mai mare parc acvatic din sudul Europei și să vezi siturile arheologice: Valea Templelor, cimitirele Bizantino-Creștine datând din secolele IV și V, amfiteatrele grecești din Taormina și Piața Armerina, cu mozaicurile din perioada romană.

În Palermo, Capitala Siciliei, cele mai frumoase obiective sunt: Teatrul Politeama, Catedrala din Palermo, Palatul Normanzilor și Piata Quatro Canti.

În Sicilia ești pe urmele Nașului. La Savoca, locul în care Michael Corleone (interpretat de Al Pacino) întâlnește familia miresei, se pot savura brioșe și un cappucino, exact în barul în care au fost semnate documentele căsătoriei dintre cei doi.

O altă oprire este în orașul Forza d’Agro uinde poți vizita locurile unde s-au filmat scene din filmul „Nașul”.

Sicilia este și locul care „adăpostește” Vulcanul Etna. Cu o înălțime de 3340 m, vulcanul activ Etna are cea mai lungă perioadă de activitate din lume. Erupe din 3 în 3 luni, aproximativ.

Scriitorul german Johann Goethe, profund impresionat de frumusețile insulei, spunea: „să vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este cheia întregii țări”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.