Primăria Capitalei rostogolește din nou împrumutul lui Videanu…

Potrivit unui proiect de hotărâre adoptat, astăzi, de către consilierii municipali, Primăria Capitalei va contracta o finanțare rambursabilă în valoare totală de până la 574.869.000 lei, inclusiv cupoane obligaţiuni. Noul împrumut va avea o perioadă de maturitate de până la 10 ani, banii urmând a fi utilizați pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.
La rândul său, creditul din 2015 a fost luat pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni făcută de Municipalitate în 2005.

Potrivit referatului de specialitate, în cadrul programului de emisiune de obligaţiuni emise în anul 2015, Municipiul Bucureşti are obligaţia ca la data scadentă de 4 mai 2020 să ramburseze integral rata de 555.000.000 lei şi să achite cupoanele anuale în valoare de 19.869.000 lei aferente emisiunii de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani.

Edilul șef Gabriela Firea a subliniat faptul că, în timpul administrației sale au fost rambursate circa 190 de milioane de euro în contul datoriei publice a Bucureștiului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.