Bucureștenii vor putea face schimb de cărți în Parcurile Kiseleff și Bazilescu!

De miercuri, în cele două parcuri vor fi deschise mini-biblioteci urbane.
Bucureștenii vor putea aduce cărti si lua la schimb altele, fără să fie conditionati de un abonament sau de un orar prestabilit, anuntă Primăria Sectorului 1.

Iubitorii de carte vor avea la dispozitie trei biblioteci – două în Parcul Kiseleff si una în Parcul Bazilescu.

Lansarea va avea loc miercuri, de la ora 12.30, în foişorul din Parcul Kiseleff, eveniment la care vor participa primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, şi viceprimarul Daniela Popa.

Asociaţia RE:START ROMÂNIA a demarat proiectul pentru a facilita şi încuraja lectura şi schimbul de carte. Proiectul se află în faza de extindere, căutând voluntari care să ‘adopte biblioteci’ şi în alte oraşe din ţară.
Mai multe detalii sunt disponibile pe restart.org.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.