Balul Bucuriei, un eveniment caritabil pentru copiii cu autism

Autism Voice, asociația care sprijină copiii cu autism din România de mai bine de 11 ani, organizează pe 17 septembrie a IV-a ediție a Balului Bucuriei, un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru copiii cu autism.

„Recuperarea unui copil cu autism este un proces îndelungat, susținut și costisitor. Am creat Balul Bucuriei pentru a vorbi despre cei 400 de copii și tineri cu tulburări din spectrul autist pe care-i avem în grijă și pentru care luptăm să-i ajutăm să se dezvolte astfel încât să devină autonomi, să se integreze și să se facă auziți. Fiecare bilet la eveniment înseamnă 5 ore de terapie gratuită pentru un copil cu autism, iar biletele vândute se vor transforma în șanse pentru un număr mai mare de copii,” a explicat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.

Invitatul special al serii va fi Feli care va încânta publicul cu cele mai noi piese ale sale, alături de band-ul său. În cadrul evenimentului, publicul va fi invitat să participe și la o licitație caritabilă de vinuri de colecție de la cramele mult premiate românești. Licitația va fi susținută de somelierul premiat internațional, Julia Scavo, și Președintele Asociației Somelierilor din România, somelierul Florin Voica.

Pe parcursul serii, invitații se vor bucura de un moment emoționant oferit de Fundația Nadia Comăneci și coregraful Viviana German Potlog și se vor putea înscrie la o tombolă caritabilă cu cele mai noi publicații cu autograf de la scriitorii contemporani: Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Stelian Tănase, Dan Lungu, Tia Șerbănescu și Gabriel Liiceanu. Balul Bucuriei este organizat în parteneriat cu Palatul Bragadiru și Backstage Production Group și va fi găzduit de Mihaela Tatu.

Cei care doresc să participe la eveniment o pot face achiziționând un bilet la Balul Bucuriei de AICI.

Din fondurile care vor fi strânse pentru bal, Autism Voice își propune să asigure terapie gratuită pentru 20 de copii cu autism, să evalueze și să diagnostigheze gratuit 150 de copii și să pregătească 150 de părinți în procesul de recuperare al copiilor cu autism.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.