Noi asigurări privind metroul din Drumul Taberei!

Magistrala 5 de metrou va fi deschisă până la sfârșitul anului.
De această dată anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei.
Gabriela Firea s-a întâlnit, astăzi, cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a discuta despre stadiul lucărilor la Centură și la Magistrala 5.

”În cadrul întâlnirii am subliniat faptul că este foarte important ca ministerul Transporturilor să accelereze lucrările la magistrala M5 și să continue lucrările de modernizare a centurii Capitalei, pentru că aceste obiective de investiții au o influență majoră asupra circulației rutiere din București. Trebuie să luăm împreună măsuri concrete de fluidizare a circulației în Capitală, iar finalizarea acestor lucrări la metrou ar avea o contribuție majoră în acest sens.

Am primit asigurări din partea ministrului Transporturilor că până la sfârșitul anului magistrala M5 va fi dată în folosință, iar în ceea ce privește magistrala M6, domnul ministru Răzvan Cuc mi-a explicat că sunt în etapa de evaluare a ofertelor din cadrul licitației”, a spus primarul general pe pagina sa de Facebook.

Prin inaugurarea magistralei 5, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou. Reamintim că primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015.

Tot în urma discuțiilor de astăzi, Gabriela Firea a mai explicat că, potrivit Ministerului Transporturilor, s-au reluat lucrările la Pasajul Domnești, iar la celelalte trei pasaje, Mogoșoaia, Berceni și Olteniței, asocierile care au câștigat licitațiile sunt în etapa de proiectare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.