Pe 9 septembrie încep lucrările pentru supralărgirea bulevardului Ghencea

Lucrările pentru obiectivul de investiţii „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea” vor începe pe 9 septembrie, anunță Primarul general, Gabriela Firea.

Lucrările vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane Bucuresti si vor dura 2 ani. Costul total al proiectului fiind de aproximativ 122 de milioane de euro.

Primarul general a precizat că noua arteră, care va avea aproximativ 6 km, va avea cale dublă de tramvai, două benzi de circulaţie pe sens, pistă de biciclete (dublu sens, amplasată pe o sigura parte a arterei), trotuare şi spaţii verzi între acestea şi partea carosabilă. Totodată, se va mai realiza un nod intermodal (tramvai 41, autobuze şi microbuze ale liniilor preorăşeneşti), precum şi o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri. Primele lucrări vor fi de demolare.

„Proiectul începe pe bulevardul Ghencea, de la terminalul tramvaiului 41, traversează intersecţia cu str. Braşov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi şi se termină la intersecţia cu Centura Municipiului Bucureşti, într-un nod intermodal. Toate intersecţiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Braşov, Valea Oltului şi Râul Doamnei vor fi semaforizate. Este important de menţionat că proiectul propus se va corela cu nodul rutier de la Domneşti, care se află sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura Bucureşti”, a mai precizat Firea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.