Grevă a personalului de la sol pe aeroportul Schiphol din Amsterdam

Zeci de zboruri au fost anulate sau au suferit întârzieri din cauza unei greve a personalului de la sol ce aparţine companiei KLM.

Greva de două ore, care a început la ora 06:00 GMT, a afectat şi zborurile altor companii aeriene care fac parte din alianţa SkyTeam, precum Air France, Transavia şi Delta Airlines Inc.

KLM i-a sfătuit pe călători să urmărească site-ul său de Internet pentru mai multe informaţii.

Greva personalului de la sol este destinată să influenţeze actualele negocieri care se derulează între sindicate şi echipa managerială a companiei cu privire la salarii şi condiţiile de lucru. Discuţiile între părţi cu privire la un nou acord colectiv de muncă au început în luna mai.

Cei aproximativ 15.000 de angajaţi care reprezintă personalul de la sol al KLM vor să obţină o majorare salarială de 8% pe doi ani, mai multe contracte de muncă în regim full time şi un program de lucru mai bun, susţine confederaţia sindicală olandeză FNV. În schimb, joi, conducerea companiei KLM a oferit o majorare salarială de 6-7% pe trei ani, care, potrivit sindicatului, este insuficientă.

Aproximativ 80 milioane de pasageri trec în fiecare an prin aeroportul Schiphol din Amsterdam, acesta fiind un centru important pentru transferurile între zborurile regionale şi cele intercontinentale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.