Tabăra Meseriașilor – ziua a doua!

Foto: Olga Stancu

Penultima zi din Tabăra Meseriașilor, ediția 2019, a însemnat momentul finalizării proiectelor și startul distracției.

Partea aplicată, a momentului de seriozitate, a fost încheierea construirii cuburilor tematice, primul pas către o societate responsabilă și sustenabilă.

Bifăm și momentul de prim wow, cel al prezentării mașinii full electrice din flota EFdeN.

Întrebări și răspunsuri, păreri, toate au adus încă un plus la cunoștințele elevilor.

Nu aveam cum să-l ratăm pe Lucian Mîndruță, speaker, influencer, om de presă, dar la baza electrician, așa că a găsit cel mai scurt drum către dialogul perfect cu audiența.

Momentele spumoase, efervescente, pline de dinamism au fost muzica, dansul, photoboot-ul, focul de tabără și emoția sfârșitului inevitabil al acestei experiențe.

Înaintea dezlegării trupului pe ritmuri antrenante, toată lumea și-a ținut pumnii și răsuflarea la momentul pornirii instalației de cuburi, cubiconul.

A fost clipa magică pentru elevi când au conștientizat că sunt capabili să clădească lucruri utile și că sunt pe drumul cel bun pentru obținerea calificării de meseriaș.

Autor: Olga Stancu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.