Distracție și relaxare la Rowmania FEST 2019!

Foto: Bucuresti FM

Weekendul acesta, la Tulcea este în desfășurare Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle.

A noua ediție este dedicată apelor românești.

Festivalul care lansează toamna în Deltă a debutat, ca în fiecare an, cu o paradă de ambarcațiuni pe Dunăre.

Astăzi, voia bună a fost la ea acasă.

La Tulcea au avut loc ateliere pentru copii, ateliere de construcție de canotci, demonstrații și mini-competiții de teqball, plimbări cu canotca, dar și un concurs de vâslit în canotci de 10+1.

Seara se încheie cu muzică bună!

Vor cânta The Kryptonite Sparks, OȚET Light and Fire și Cargo.

Duminică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă împreună cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează Conferința Națională „Apele Unite ale României – AUR pentru 2030”, care își propune să contribuie la conștientizarea rolului râurilor în consolidarea comunităților durabile din România. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă coordonează activitățile de implementare a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă, armonizată cu Agenda 2030 a Uniunii Europene.

Iată și programul complet al zilei:

09:30 – 14:30 Alianța AUR pentru 2030 (Hotel Esplanada)
(Conferință națională pentru conștientizarea rolului râurilor în consolidarea comunităților durabile din România și experiență de activitate recreativă pe apă)
10:00 – 23:00 Târg gastronomic (Faleză)
10:00 – 18:00 Ateliere pentru copii (Faleză)
10:00 – 18:00 Plimbări cu canotca (lac Ciuperca)
21:00 Proiecţie de film (Piaţa Civică) Parking – Filmul (r. Tudor Giurgiu, România, 2019, 110’, dramă romantică)

Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliului Județean Tulcea.

Parteneri media: Radio România și București FM.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.