De astăzi, bucureștenii pot merge, din nou, cu tramvaiul 41

Arhivă

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 între terminalele Piaţa Presei Libere şi Ghencea va fi reluată sâmbătă.

Tramvaiele vor circula pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, pasajul Grant, Sos. Crângaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea.

Pe pasajul Grant, tramvaiele vor circula alternativ în ambele sensuri pe firul de circulaţie dinspre Sos. Virtuţii spre Str. Turda.

STB menţine liniile navetă de autobuz 641 şi 642 pentru preluarea călătorilor şi, în plus, va înfiinţa o nouă linie navetă de autobuze, 643, care va funcţiona între terminalele Ghencea şi Lujerului.

Circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost suspendată pe 29 iunie pentru efectuarea lucrărilor de construire a Pasajului Ciurel peste Şoseaua Virtuţii, precum şi a celor de reabilitare a Pasajului Grant.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.