CFR ratează calificarea în grupele Champions League!

În teorie, echipa antrenată de Dan Petrescu a făcut deplasarea la Praga cu un singur țel, să marcheze și să obțină calificarea în grupele celei mai prestigioase competiții fotbalistice inter-cluburi!

În practică, CFR Cluj a făcut în deplasare o partidă mai slabă decat în meciul tur (pierdut in fața Slaviei Praga cu 1 la 0), în care măcar își crease ocazii de a marca, printre care o bară și un penalty, ratat de Omrani.

Dominată clar la toate capitolele, trupa ardeleană a părut deconectată de la miza partidei, golul lui Jan Boril din minutul 66 fiind piatra de moară care trimite campioana României în grupele Europa League.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.