În Dubai se construiește una din cele mai înalte piscine din lume

Până acum, singurul mod în care se puteau vedea insulele Palm Jumeirah era dintr-un avion sau de la Stația Spațială Internațională. Însă acum, noua piscină infinită din Dubai oferă priveliști minunate. Piscina va fi una dintre cele mai înalte din lume. Aceasta se află la 210 metri înălțime și va fi inaugurată spre finalul acestui an.

Clădirea va conține un hotel de cinci stele de 290 camere și 432 de apartamente de lux complet mobilate. Hotelul va fi operat de Starwood Hotels & Resorts sub marca St. Regis și va ocupa primele 18 etaje ale clădirii.

Piscina infinită va oferi vederi la 360 de grade de la etajul 50 al The Palm Tower. De asemenea, va exista un restaurant la etajul 51 și o punte de observare la etajul 52. The View at The Palm este o punte unică de observare publică la ultimul etaj, care va permite vizitatorilor să vadă o panoramă completă a mării și continentului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.