Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 16 august

CINEMA

* La Cinema Elvira Popescu, de la ora 18:00 are loc încă o proiecţie cu documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, portret al scriitoarei Ninei Cassian realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu.

* La Happy Cinema din Liberty Center (Şos. Progresului, nr. 151-171), de astăzi până marţi 20 august, de la orele 19:00 este proiectat documentarul „Van Gogh şi Japonia”, filmat nu numai în Franţa şi Olanda, ci şi în Ţara Soarelui Răsare, explorând moştenirea culturală niponă care l-a influenţat atât de mult pe pictorul olandez şi l-a transformat în artistul pe care îl ştim în zilele noastre.

* La Grădina cu Filme a Creart, de la ora 21:00 rulează drama de război „War Horse / Calul de luptă” regizată de Steven Spielberg, care are în centru ei povestea unui tânăr pe nume Albert (Jeremy Irvine) şi a armăsarului acestuia, Joey, ce este vândut cavaleriei şi trimis în focul bătăliei în timpul Primului Război Mondial. Deşi este prea tânăr pentru a fi recrutat în armată, Albert decide să plece spre Franţa pentru a-şi regăsi şi salva calul.

MUZICĂ

* Quantic Club îşi deschide porţile la ora 19:00 pentru concertul dat de trupele basarabene Harmasar şi Alister Mars.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită, de la ora 19.00 în grădina sa (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8), la un concert cu totul special susţinut de Jezebel şi Alexandru Burcă.

* Candy Bar susţine un live performance de la ora 22:00, la Hard Rock Café.

* Trupa Jukebox şi Bella Santiago, cântă la terasa Berăriei H, de la ora 22:30.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.