Statistică despre accidentele în care au fost implicați bicicliști!

Mersul pe bicicletă a devenit tot mai atractiv în rândul românilor, dar acest lucru a dus la creșterea numărului de accidente produse de mulți dintre ei.

În perioada 2017 – 2019, cu toate că numărul bicicliștilor crește constant, numărul de accidente în cifră absolută e cam același.

”Am primit de la Inspectoratul General al Poliției Române statistica accidentelor grave în care au fost implicați bicicliști. Avem o primă concluzie: numărul accidentelor mortale a rămas aproximativ constant în perioada 2017 – 2018 și la fel este și în 2019, în prima perioadă a anului. Acest lucru arată că numărul bicicliștilor va crește în România. În procent, accidentele au scăzut, dar, din păcate, avem multe persoane decedate datorită mersului cu bicicleta”, a declarat, pentru București FM, Mihai Deneș, vicepreședinte al Federației Bicicliștilor din România.

”Avem și o statistică și a numărului de persoane rănite grav. Sunt în jur de 800 – 900 de persoane anual. Neatenția șoferilor și cea a bicicliștilor sunt cauzele accidentelor”, a mai spus Mihai Deneș, vicepreședinte al Federației Bicicliștilor din România, pentru București FM.

De asemenea, avem și situația accidentelor rutiere grave în care au fost implicați conducători de trotinete.

În anul 2017, s-a produs un accident rutier grav, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, în 2018, s-au produs 2 accidente rutiere grave, soldate cu rănirea gravă a 2 persoane, iar în primele 7 luni ale anului 2019, s-au produs 3 accidente rutiere grave, soldate cu rănirea gravă a 3 persoane.

Toate accidentele în care au fost implicați conducători de trotinete s-au produs în București.

Această prezentare necesită JavaScript.

1 COMENTARIU

  1. Sunt mulți care încalcă legislația rutieră conducând bicicletele pe trotuare,pe treceri pentru pietoni,pe aleile parcurilor,pe contrasens,pe culoarea roșie a semaforului rutier.Când va exista și pentru bicicletă școală de șoferi în vederea obținerii permisului de conducere?????

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.