Simona Halep ocupă locul 4 în topul celor mai bine plătite sportive ale lumii

Sursa foto: Agerpres/ Kirsty Wigglesworth

Simona Halep este pe locul al patrulea în clasamentul celor mai bine plătite sportive ale lumii, dat publicităţii de revista americană Forbes.

Halep (24 ani, locul 4 WTA) a acumulat 10,2 milioane dolari în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019, din care 6,2 milioane dolari din premiile obţinute la turneele la care a participat şi 4 milioane dolari din sponsorizări.

Românca are în palmares două titluri de Mare Şlem – Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019. A obţinut venituri totale de peste 33 milioane dolari pe parcursul carierei sale, ocupând locul al cincilea în clasamentul all time al câştigurilor din tenisul feminin.

Clasamentul stabilit de Forbes este dominat, pentru al patrulea an consecutiv, de americanca Serena Williams, cu 29,2 milioane dolari, însă doar 4,2 milioane dolari au fost obţinuţi în urma participării la turnee, restul sumei provenind din sponsorizări.

Primele 11 locuri din ierarhia stabilită de Forbes sunt ocupate de jucătoare din circuitul profesionist de tenis.

1. Serena Williams (tenis) 29,2 milioane dolari
2. Naomi Osaka (tenis) 24,3 milioane
3. Angelique Kerber (tenis) 11,8 milioane
4. Simona Halep (tenis) 10,2 milioane
5. Sloane Stephens (tenis) 9,6 milioane
6. Caroline Wozniacki (tenis) 7,5 milioane
7. Maria Şarapova (tenis) 7 milioane
8. Karolina Pliskova (tenis) 6,3 milioane
9. Elina Svitolina (tenis) 6,1 milioane
10. Venus Williams (tenis) 5,9 milioane
11. Garbine Muguruza (tenis) 5,9 milioane
12. Alex Morgan (fotbal) 5,8 milioane
13. P.V. Sindhu (badminton) 5,5 milioane
14. Madison Keys (tenis) 5,5 milioane
15. Ariya Jutanugarn (golf) 5,3 milioane

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.