Ancheta de la Caracal continuă

Foto: Agerpres/Cristina Matei

Astăzi, procurorii DIICOT vor face, din nou, verificări la casa lui Dincă și în împrejurimi.

Suspectul va fi scos din arestul IPJ Olt pentru a-i va ghida pe anchetatori.

De asemenea, vor fi făcute perchezițiile informatice asupra telefoanelor lui Gheorghe Dincă și Alexandrei Măceșanu.

Ieri, bărbatul i-a dus pe anchetatori într-o pădure în care aruncase resturile unei victime, incinerate.

Sacul cu rămășițe umane, despre care avocatul familiei crede că i-ar aparține Luizei, este la INML pentru analize ADN.

Între timp sunt actiuni de verificare a transportatorilor de persoane, în toată țara.

Autoritățile controlează persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități.

Oamenii legii sunt prezenți, în special, în zona autogărilor și pe traseele de deplasare a autovehiculelor.

Măsura de la nivelul MAI a fost luată ca urmare a cazului de la Caracal.

Toate activitățile polițiștilor sunt sprijinite de reprezentanții instituțiilor locale cu atribuții de verificare și control în trafic.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.