Cazul de la Caracal/Noi probe au fost ridicate

Foto: Agerpres/Bogdan Dănescu

Avocatul lui Gheorghe Dincă desemnat de Barou în acest caz, doar pentru audierea din noaptea de joi spre vineri şi pentru cercetările care au avut loc ieri la Caracal, a spus că Dincă a crezut despre cele doua fete ca erau prostituate.

În plus, inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale, a mai declarat avocatul.

El a adăugat că, Gheorghe Dincă şi-a menţinut declaraţiile date anterior cu privire la omorarea celor două.

”Şi-a menţinut declaraţiile (că le-a omorât pe cele două fete – n.r.), a dat indicii pentru a se lămuri cazul. Deci a cooperat, pe scurt. (…) Luiza şi Alexandra nu erau prostituate. El a crezut că sunt prostituate. Asta a fost în mintea lui. A recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu ele. Susţine că sunt doar două victime. A cooperat cu organul judiciar, a dat indicii şi ancheta are un curs favorabil”, a precizat Lascoschi.

Anchetatorii şi criminaliştii, însoţiţi de Gheorghe Dincă, s-au aflat încă de dimineață la locuinţa bărbatului.

Ei au ridicat noi probe din casa acestuia.

De asemenea, mai mulți polițiști care au intervenit în cazul dispariției Alexandrei au fost audiați, de procurorii Secției pentru anchetarea magistraților, care au deschis dosar penal pentru abuz în serviciu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.